Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
15°C

O zi din viata de ministru. Ion Ariton, gazda arabilor

Adjunctul ministrului Economiei din Sultanatul Oman și adjunctul ministrului Economiei din Regatul Arabiei Saudite au fost oaspeții ministrului român Economiei, senatorul de Sibiu,  Ion Ariton. Potrivit comunicatelor de presă emise ulterior întâlnirilor, în cadrul întâlnirilor au fost evidențiate lucruri, au fost exprimate convingeri și s-a dorit aprofundarea relațiilor. Întâlnirile lui Ariton cu reprezentanții statelor arabe are loc în contextul în care, la București, Forum Invest organizează o reuniune o conferință cu participare româno-arabă. Din Sibiu, singurele instituții reprezentate sunt Romgaz și Transgaz.
Primul musafir de ieri, 9 martie 2011,  al lui Ion Ariton a fost  Abdullah Al-Hanani, adjunctul ministrului Economiei din Sultanatul Oman. ”În cadrul întâlnirii a fost evidenţiata participarea firmelor româneşti la realizarea şi livrarea de echipamente pentru mai multe obiective economice de importanţă deosebită pentru Statele din Golf, dorindu-se implicarea acestora in proiecte similare, care se vor realiza în Oman. A fost exprimată convingerea că participarea delegaţiei Oman la Forumul Economic România - Consiliul de Cooperare a Golfului, constituie un prilej optim de identificare a domeniilor de cooperare”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Economiei, condus de Ariton.
Tot printr-un comunicat sunt transmite rezultatele întâlnirii ministrului cu Abdullah Al-Hamoudi, adjunctul ministrului Economiei si Comerţului din Regatul Arabiei Saudite. ”Cu această ocazie, a fost evidenţiată poziţia importantă a Arabiei Saudite în cadrul relaţiilor bilaterale ale României cu țările din Zona Golfului, atât prin prisma nivelului dinamicii schimburilor comerciale bilaterale, cât și prin potenţialul existent în domeniul petrolului și gazelor, al capacităţii investiţionale și al proiectelor de dezvoltare industrială și de infrastructură, prevăzute în programele de dezvoltare ale Arabiei Saudite”, informează Ministerul.
”România doreşte aprofundarea relaţiilor cu Regatul Arabiei Saudite, unul dintre principalii parteneri economici din zonă, decizie ce validează poziţia geostrategică a Arabiei Saudite în zona Golfului şi în plan arab”, se mai arată în documentul emis de același Minister.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

germanicus

Acum 13 ani

Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştri care s-au vândut o viaţă-ntreagă, deputaţi contrabandişti\". O. Goga
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus