Sâmbătă,
23.08.2025
Innorat
Acum
14°C

Muzeul Industriilor nu e mort! Muzeul Industriilor se transforma!

Cine-şi mai aminteşte de proiectul Muzeului Industriilor? Muzeul tehnicii interbelice din Sibiu gândit printre alţii şi de Sabin Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal, pe o parte din spaţiile fostelor Hale Rieger. Acela în care ar fi trebuit să vedem utilaje industriale vechi de o sută de ani, unelte ale manufacturierilor sibieni de pe la începutul secolului trecut, totul legat de cumva de Gara Sibiu şi de vechile locomotive? Sabin Luca nu l-a uitat! “Proiectul Muzeului Industriilor merge mai departe. Nu pot să fac o conferinţă de presă de fiecare dată când se mai obţine câte o aprobare sau un act. El a intrat în circuitele acele stufoase, prin ministere, cancelarii, birouri… sunt nişte proceduri. Apoi, CFR-ul este împărţit în tot felul de regii sau nu ştiu cum să le spun, sunt probleme de patrimoniu care trebuie să ajungă dintr-un minister într-altul. Proiectul este foarte mare, sunt zeci de milioane de euro!”, a declarat pentru Turnul Sfatului directorul Muzeului Naţional Brukenthal.

Ce ziceţi despre o hală uriaşă din sticlă, poate chiar un mall, care acoperă toată zona Gării şi care deserveşte atât nevoile CFR cât şi numerose spaţii comerciale alături de un nou şi impresionant muzeu dedicat istoriei căilor ferate în România şi exemplificat prin locomotive de epocă, precum Mocăniţa şi altele de gen? “Este vorba despre Muzeul de Material Rulant, face parte din ideea cu spaţiile de la Independenţa, cu care ar trebui să se unească, dar se referă la Gara Sibiu. Aici vorbim despre o hală imensă de sticlă, care să acopere totul, dincoace nu putem face nimic până nu se lămureşte statutul juridic. Legat de proiectul Muzeului de Material Rulant, el există, acum lucrăm deja la planul de amplasare fizică. Ideea a ajuns şi la doamna Boagiu care s-a arătat chiar încântată de proiect”, explică Sabin Luca. Dacă tot nu v-aţi făcut o idee, ştiţi cu ce-l puteţi compara? Cât de Science Fiction arată gara veche din New York, aceea pe care cu siguranţă aţi văzut-o prin filmele americane. Deja am depăşit orice limită? Multă lume încă munceşte la aşa ceva în Sibiu şi visează frumos.

Ce poate fi rău în asta? “Se va ajunge la un preţ destul de mare, posibil de ordinal zecilor de milioane de euro, dar va fi unul pe plan european. Următorul ca amploare este în Germania, altul este în Anglia şi fosta Gară din New York. Va fi de o amploare foarte mare şi va închide oraşul, n-o să mai vezi urâţenia aia cu căi ferate, ci o imensă hală peste tot, până la pod… va fi o rupere de Guşteriţa. Ei bine, un proiect din acesta este greu până îl începi, după ce l-ai început el se rostogoleşte” a mai spus Sabin Luca. Cine are impresia că a pierdut două minute din viaţă citind despre un proiect care nu se va realiza niciodată ar trebui să se gândească la sute de obiecte istorice donate de diferite findaţii şi persoane fizice Muzeului Naţional Brukenthal pentru patrimoniul viitorului Muzeu al Industriilor. Unii chiar cred în proiect.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

13 comentarii

alexandra27

Acum 14 ani

excelent. idee foarte buna si progresista. BRAVO!:)
Raspunde

nemilosu

Acum 14 ani

Onescule, nu e vorba de fostele Hale Rieger, nu Ringier? Esti si tu vreun Sibian din Regat?
Raspunde

vio

Acum 14 ani

o alta prostie marca Luca, gen pictura naiva de pe cladirea Unicum. O hala de sticla peste gara (care sa acopere ce?) sunt bani aruncati pe apa sambetei, avem o gara istorica, problema trebuie rezolvata in fostele hale Independenta, acolo arata urat, acolo trebuie facut ceva
Raspunde

un sibian

Acum 14 ani

Sibiul n-a fost in stare sa darame gara si sa construiasca una noua si moderna...si-o sa faca ce scrieti voi mai sus...??? Bateti campii rau de tot...
Raspunde

lol

Acum 14 ani

Luca asta ori sufera cu capu, ori de la beutura i se trage. Dom Luca, americanu cu piticii mai traieste ori ba?
Raspunde

Teo

Acum 14 ani

S-ar putea realiza daca exista bunavointa si ceva banuti acolo...macar omu\' isi da silinta sa schimbe ceva, spre deosebire de altii.. de exemplu, in Montreal este o gara frumoasa..nici nu stii de fapt ca e gara, privind de afara, ci o cladire printre alte cladiri.. in incinta e plin de magazine, cafenele. E drept nu suntem la nivelul Canadei, dar de ce sa nu incercam sa fim?
Raspunde

alexandra27

Acum 14 ani

este excelenta ideea. rezolva una din principalele intrari in oras. cladirea garii actuale banuiesc ca v-a fi integrata in noua cladire, nu inghitita. si cu zona ind independenta din orasul de jos trebuie urgent facut ceva dar decat nimic...apropo occidentul este plin de office park-uri si mall-uri pe locul vechilor zone industriale sau in preajma garilor. de ce sa nu fie si la noi.aici problema ar fi sa nu fie foarte deranjante pt centrul istoric.
Raspunde

Dan

Acum 14 ani

Super idee!
Raspunde

ptr \"un sibian\"

Acum 14 ani

Ideea cu demolarea garii actuale este proasta. Brasovul avea o gara similara si si-au demolat-o iar acum au cladirea aceea noua si urata. Brasovenii regreta astazi ca au demolat-o Ideea lui Luca este minunata. Macar generatiile urmatoare sa traiasca in normalitate
Raspunde

Fane

Acum 14 ani

Asa este, ar fi extraordinar daca s-ar implementa acest proiect.
Raspunde

west

Acum 14 ani

daca cei de sus ar fi la un loc ar fi o bomba nucleara .Vorbiti frumos d-lor !.
Raspunde

Adrian

Acum 14 ani

Intotdeauna vor fi oameni care iau in deradere planurile ambitioase, dar, din fericire, ei nu conteaza pentru cei care lanseaza astfel de proiecte
Raspunde

dodecaedru

Acum 14 ani

as vrea sa-l cred din tot sufletul pe d-nul Luca, dar nu pot, imi pare rau, prea e mitocan in exprimare si incult in argumentare. Dar probabil e nevoie de astfel de ignoranti pentru a duce un lucru in coarne mai departe, un intelectual fin ar avea prea multe indoieli/variante si s-ar izbi de mult mai multe piedici. Daca se refera la Dresda, acolo nu s-a pus nici o cupola peste gara ci s-a restaurat si animat gara veche, daca se refera la Berlin sau Frankfurt, acelea sunt gari noi moderne, la Strassbourg s-a facut o cupola de sticla in fata garii, sunt multe exemple dar in orase europene mult mai mari ca Sibiul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus