Duminică,
04.01.2026
Ninsori Usoare
Acum
-2°C

Prefectul de Sibiu: Fiecare dintre magazinele de etnobotanice vinde zilnic de 7.000 - 8.000 de lei

 

Prefectul de Sibiu, Horaţiu Răcuciu, a declarat, luni, că doar două magazine care comercializează produse etnobotanice mai funcţionează în municipiul Sibiu, dar fiecare dintre acestea vinde, zilnic, de 7.000 - 8.000 de lei, acestea fiind amendate cu peste 33.000 de lei până în prezent.
Prefectul de Sibiu, Horaţiu Răcuciu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că din cele cinci "magazine de vise" care existau în municipiul Sibiu la începutul acestui an mai funcţionează doar două, celelalte renuţând la activitate.
"Trei dintre aceste magazine s-au închis în ultima perioadă, dar nu de către organele de control. Magazinele s-au închis pur şi simplu, dar vom face verificări dacă nu cumva comercializează astfel de produse pe ascuns, fără a mai deschide unitatea", a spus Răcuciu.
Potrivit acestuia, cele două magazine autorizate pentru vânzarea de produse etnobotanice care mai funcţionează în municipiul Sibiu au fost controlate de mai multe ori de echipe mixte, fiind amendate cu 33.600 de lei pentru abateri privind casele de marcat şi încălcări ale legislaţiei privind protecţia consumatorului.
Prefectul de Sibiu a anunţat că fiecare dintre cele două magazine vinde, zilnic, de 7.000 - 8.000 de lei.
"Nu ştim exact ce cantitate de produse etnobotanice se consumă în municipiul Sibiu, dar ştim cât se vinde. Fiecare dintre cele două magazine vinde de 7.000 - 8.000 de lei, zilnic. Ne confruntăm cu o situaţie terifiantă. Nu numai elevii de liceu consumă astfel de produse, ci chiar şi elevii de şcoală generală", afirmat Răcuciu.
Potrivit acestuia, până la sfârşitul lunii martie se va începe o campanie de informare a tinerilor cu privire la riscurile la care se expun. Campania va fi susţinută de Prefectura Sibiu, de Inspectoratul Şcolar Judeţean, de Inspectoratul de Poliţie şi de specialiştii centrelor antidrog.
Răcuciu a spus că intenţionează chiar el să participe la întâlniri cu elevii pentru a-i sensibiliza să nu mai consume produse etnobotanice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

elen@

Acum 14 ani

Poate ar trebui sa facem mai mult decat sa dam amenzi si sa sa controlam la sange magazinele de acest gen ,nu zic ca nu e de apreciat ideea ,dar la ce vanzari au,practic,nu-i afecteaza mai deloc,,,,,Poate ar trebui mediatizate riscurile cei care consuma asa ceva .
Raspunde

Cetateanul asta

Acum 14 ani

chiar crede ca-i prefect :))
Raspunde

@cetateanul

Acum 14 ani

Las ca esti tu prefect....:))..asta de comentezi aiurea-n tranvai...
Raspunde

unul care gandeste

Acum 13 ani

de unde dracu 7000-8000 lei? ba fratilor pai in felul asta erea deajuns o luna sa fie deschis magazinul si gata. cand il aud eu pe prefectul lui peste cum face el si cum spinteca........imi vine sa merg la wc. legalizati drogurile usoare si prostitutia ca oricum exista si luati bani la buget. papagali dracu dati si voi din gura de dragul camerelor cand defapt habar nu aveti pe ce lume traiti. apropo parinti .....educativa copii
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus