Sâmbătă,
16.08.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Mediasul cu Blaga, Sibiul cu Boc

Alegerile care vor stabili noua conducere centrală a PD-L au împărţit organizaţia judeţeană în două. Pe de-o parte se află Sibiul, care ar merge pe varianta Emil Boc, iar de partea cealaltă se situează Mediaşul care va merge cel mai probabil cu aripa Blaga din cadrul partidului. “Poziţia mea este foarte clară. Am mai multe aşteptări, în funcţie de persoana care va veni să acceadă la funcţia de conducere, în funcţie de viziunea lor îmi voi contura ferm opinia, ca parlamentar, ca om politic. Această ataşare la diferite tabere este dăunătoare”, spunea cu ceva timp în urmă deputatul PD-L Raluca Turcan, referitor la posibilitatea de a susţine una din cele două variante implicate în cursa pentru conducerea partidului. Până acum, nici Turcan, nici preşedintele organizaţiei Sibiu, Ion Ariton, nu au semnat pentru a-i susţine pe unul din cei doi candidaţi, deşi în presa centrală s-a vehiculat ideea că toţi miniştrii cabinetului Boc au semnat adeziuni pentru candidatura premierului la funcţia de preşedinte al PD-L. Ion Ariton ocupând portofoliul de ministru al Economiei, în cabinetul Boc.

Este deja de notorietate relaţia dintre Florin Muntean, preşedintele organizaţiei PD-L Mediaş şi Vasile Blaga. Din acest motiv, cel mai probabil, delegaţii care vor pleca din zona Mediaşului la congresul PD-L, îl vor vota pe fostul ministru de interne. Asta, chiar dacă mesajul oficial venit de la Mediaş spune că nu se încurajează votul în grup, ci fiecare va vota după propria conştiinţă.

Emil Boc primise, până la sfârşitul săptămânii trecute, 26 de semnături din partea preşedinţilor de organizaţii judeţene pentru candidatura la şefia PD-L, în timp ce Vasile Blaga a este susţinut de 20 de preşedinţi de organizaţie, au declarat pentru Mediafax, surse din partid. Convenţia Naţională pentru alegerea noii conduceri a partidului va avea loc în 14 mai. Alegerile vor fi uninominale atât pentru funcţia de preşedinte, cât şi pentru cele patru de prim-vicepreşedinte, pentru secretarul general şi cei 15 vicepreşedinţi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

mia

Acum 14 ani

nu cred ca e vorba de o impartire a organizatie ci presupuneri despre potentiale propuneri
Raspunde

ponta de medias

Acum 14 ani

fiecare voteaza pe cine doreste.in PDL exista democratie!!!
Raspunde

Jollie

Acum 14 ani

nu inteleg aceste supozitii ..care nu ne ajuta cu nimic:))) votantii /sustinatorii sunt oameni politici care cunosc mai de aproape realizarile fiecarui candidat in parte si atunci in functie de structura dupa care se ghideaza fiecare individ , principiile si asteptarile sale se va face votul !
Raspunde

pt.Jollie

Acum 14 ani

Cu certitudine ai urgenta nevoie de un control neuro!!!!!!!!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus