Turiștii români și-au redus simțitor excursiile la Sibiu, în 2010, comparativ cu 2009. În schimb, a crescut numărul vizitatorilor de peste hotare, germanii fiind cei mai numeroși, iar spaniolii săltând ca număr în mod semnificativ. Chiar dacă, în total, numărul turiștilor declarați de unitățile de cazare a fost, în 2010, mai mic cu șapte procente decât în anul anterior, potrivit statisticilor, numărul înnoptărilor a crescut cu aproape cinci procente.
Direcția județeană de statistică a numărat, pe baza declarațiilor ”structurilor de primire turistică”, faptul că pe parcursul lui 2010, în județul Sibiu au înnoptat 227.603 persoane. Număr în scădere cu mai bine de 17.000, față de 2009. ” Din numărul total al turiştilor cazaţi în judeţ , 73,1% au fost turişti români (77,2% în 2009) , respectiv 26,9 % turişti străini ( 22,8% în 2009)”, informează Direcția de statistică. Potrivit instituției, numărul turiștilor străini sosiți anul trecut a cunoscut o creștere importantă. ”Sosirile vizitatorilor străini în structurile de primire turistică din judeţ au fost de 61.293 persoane, în creştere cu 5.485 persoane (+ 9,8%) faţă de anul 2009. Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini s-au înregistrat din Germania (31,7%), Austria(7,8% și Spania (7,2%)”, mai informează Direcția de statistică.
Numărul turiștilor români veniți la Sibiu a scăzut de la 189.000 la 166.000
Cresc sejururile
Calculele statistice arată că pe parcursul lui 2010, turiștii au plătit pentru aproape 400.000 de nopți de cazare în județul Sibiu. Cifrele sunt în creștere cu 4,7 procente față de 2009, durata medie a sejurului pentru fiecare turist urcând la 1,8 înnoptări pe turist. De altfel, numărul înnoptărilor turiștilor străini veniți în județ a cunoscut o creștere de peste 37 la sută față de 2009.
Statistică: pensiunile nu prea se regăsesc
81,6% din turiști au preferat să se cazeze la hotel, arată documentele oficiale. Situația reală, însă, poate fi mult diferită având în vedere faptul că multe pensiuni nu declară oficial numărul turiștilor cazați, pentru a eluda plata impozitelor și taxelor aferente – astfel poate fi, în parte, explicat faptul că pensiunile turistice și agroturistice au contat doar în proporție de 6,4% din totalul sosirilor.
De altfel, datele statistice oficial declarate denotă că indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în 2010 a fost de 20,1% din totalul structurilor de cazare turistică, un indice mai mic decât cel de acum doi ani cu 3,5 puncte procentuale. ”Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la vile turistice (25,3%) , hoteluri (23,6%) și moteluri (16,5%). În aceiaşi perioadă la nivel naţional , indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 25,3% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 2,8 % faţă de anul 2009”, mai informează Direcția de statistică.
Ne descoperă spaniolii
Datele statistice arată că numărul turiștilor turci a crescut cu mai bine de 160 la sută în 2010, față de anul precendet. Creșterea procentuală, însă, nu reflectă și un număr impresionant, turcii veniți la Sibiu în 2010 abia depășind numărul de 1250. O creștere remarcabilă se înregistrează în rândurile musafirilor din Peninsula Iberică. Dacă în 2009 ne-au vizitat județul 2702 spanioli, în 2010 numărul acestora a crescut la aproape 4700.
Țară Sosiri 2009 Sosiri 2010 Diferență%
Germania 20511 19423 94,7
Austria 3572 4767 133,5
Spania 2702 4699 173,9
Italia 3876 4383 113,1
Franţa 3505 3689 105,2
Israel 1132 2531 223,6
S.U.A. 1639 2048 125
Ungaria 2200 1865 84,8
Regatul unit 1687 1726 102,3
Polonia 2445 1597 65,3
Turcia 541 1256 232,2
Olanda 1397 1179 84,4
Belgia 1127 970 86,1
Elveţia 1031 885 85,8
Bulgaria 752 720 95,7
Republica Cehă 704 535 76
Republica Moldova 326 530 162,6
Japonia 459 478 104,1
Slovacia 279 395 141,6
Ucraina 253 165 65,2
Serbia 107 139 129,9
Alte ţări 5563 7313 131,5
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Sibiu
Citește și
Un milion de lei acordaţi pentru ca Sibiul să își facă reclamă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Republica Moldova , Direcția Județeană , Peninsula Iberică , Statistică Sibiu , Republica Cehă
Vizualizari: 588
Ultimele comentarii
Acum 49 minute
Muresan
Acum 55 minute
Profu
Acum 1 oră
@JFK
Acum 1 oră
???
Acum 1 oră
Militia tot militie a ramas ...