Imobilul de peste o mie de metri pătraţi de pe strada Banatului, numărul 12, a fost retrocedat, în vreme ce terenul de sub căminul din Vasile Aaron a fost pierdut în instanţă în faţa SC Construcţii SA.
Deşi nu s-au luat decizii concrete legate de situaţia celor două imobile, şedinţa de Senat a scos la iveală problemele de ordin administrativ cu care se confruntă conducerea Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu în această perioadă. Pe strada Banatului spre exemplu, la nr. 12, universitatea sibiană deţine un teren în suprafaţă de 1.170 mp şi o clădire în suprafaţă de 1.174 mp. Imobilul a fost revendicat, în baza Legii nr.10/2001, de unul din moştenitorii fostului proprietar, pe nume Walter Weindel. Ca urmare cererii de revendicare instanţele de judecată au admis cererea acestuia şi a obligat ULBS să restituie în natură construcţia cu încheierea nr.1149 / 12.01.2010 iar Primăria - terenul. "Având în vedere faptul că în imobilul respectiv sunt depozitate bunuri ale ULBS, că spaţiul este necesar activităţii de învăţământ şi de cercetare şi că este situat într-o zonă de atracţie comercială ridicată putând fi dezvoltată în zonă o construcţie cu regim de înălţime de S+P+2E+M, propunem achiziţia prin cumpărare a acestui imobil", se arată într-un document al ULBS prezentat în şedinţa de Senat. Pentru a negocia valoarea celor două imobile universitatea a cerut o evaluare imobiliară. Valoarea de piaţă minimă estimată pentru imobilul respectiv este de 283.300 euro, iar valoarea de piaţă pentru imobil de 369.000 euro.
Teren pierdut în Vasile Aaron
Referitor la căminul din Vasile Aaron, conducerea ULBS spune că a achiziţionat în anul 2002 de la S.C. Construcţii S.A. Sibiu imobilul şi terenul situate pe Strada Vasile Aaron nr. 14. Ulterior acest imobil a primit destinaţia de cămin studenţesc fiind renovat şi modernizat. În prezent, imobilul este unul dintre căminele studenţeşti cele mai apreciate şi solicitate de către studenţi datorită condiţiilor deosebite pe care le oferă. "La data achiziţiei, ULBS a preluat şi terenul aflat în jurul imobilului în suprafaţă de 819 mp fără însă ca acest lucru să fie menţionat expres într-un document. Această suprafaţă a fost amenajată: flori, gazon, filigorie, oferind celor 400 de studenţi cazaţi în cămin un spaţiu deosebit de relaxare absolut necesar", se arată într-un alt document prezentat în şedinţa de Senat de săptămâna trecută.S.C. Construcţii S.A. Sibiu a intentat ulterior proces Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, la finalizarea acestuia universitatea fiind obligată să renunţe la utilizarea acestui spaţiu. Mai departe, cunoscând intenţia ULBS de a achiziţiona prin cumpărare acest teren, S.C. Construcţii S.A. Sibiu a înaintat o propunere de preţ de vânzare în valoare de 300 euro/mp fără TVA. Compartimentele de specialitate ale Direcţiei Generale Administrative ale ULBS au realizat un studiu de piaţă în urma căruia s-a constatat că preţurile în zona Vasile Aaron variază între 120 şi 150 euro/mp. Pentru că încă nu s-a ajuns la un numitor comun, cele două părţi încă discută. „Ţinând cont de necesitatea acestei achiziţii considerăm oportună continuarea negocierilor cu S.C. Construcţii S.A. Sibiu pentru a intra, cu forme legale, în posesia terenului”, arată conducerea Direcţiei General Administrative a ULBS.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 242
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Diana
Acum 5 ore
Il ie
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Eori
Acum 6 ore
Nelutu O