Vineri,
04.10.2024
Innorat
Acum
21°C

Red Bull Romaniacs porneste pe urmele dacilor

Ediția cu numărul opt a celui mai dificil raliu hard enduro din lume va face o incursiune în timp, pe traseul din acest an fiind inclusă și o potecă utilizată de daci acum mai bine de 2.000 de ani. Red Bull Romaniacs va debuta pe 16 iulie în Sibiu, iar pe 19 iulie se va ajunge în zona Orăștie urmând ca finișul să fie consemnat în centrul istoric al Sibiului pe 20 iulie.

Cu aproximativ o lună înainte de startul ediției 2011, sunt înscriși rideri din 32 de țări, numărul celor care se încumetă să descopere dificultățile Carpaților depășind 200. Chris Birch (Noua Zeelandă), Andreas Lettenbichler (Germania) și Graham Jarvis (UK) formează trioul de rideri care au câștigat una dintre edițiile anterioare și care se vor lupta pentru victorie și în acest an. Xavier Galindo, spaniolul care s-a accidentat în 2009 părăsind competiția din postura de lider chiar în penultima zi, revine la Red Bull Romaniacs de această dată în șaua unei motociclete Husaberg. Producătorul scandinav  a semnat la sfârșitul lunii mai un contract prin care intră în grupul de sponsori principali ai competiției, urmând să sprijine acest hard enduro pe o durată de cel puțin trei ani. În plus, track managerii și echipa care va transmite live pe www.redbullromaniacs.com și pe facebook ce se întâmplă pe traseul RBR va utiliza motociclete Husaberg.

Traseul Red Bull Romaniacs 2011

Competiția va debuta pe 15 iulie cu verificările tehnice și administrative, urmând ca prima zi de concurs să fie consemnată sâmbătă 16 iulie. Centrul Sibiului va răsuna începând cu ora 09:00 a.m. de zgomotul produs de unii dintre cei mai buni rideri din lume, aceasta fiind ora la care va începe sesiunea de calificări pentru Prolog. La ora 14:00, Prologul va debuta oficial, primii 16 rideri de la fiecare clasă (Profi, Expert Single, Trial Expert, Expert Team, Hobby Single, Hobby Team) urmând să facă show pentru a stabili ordinea de start pentru prima zi în munți. Duminică, se va pleca în prima zi în care riderii vor avea de înfruntat obstacolele naturale din Carpați. În această zi, se va ajunge în Făgăraș unde organizatorii Red Bull Romaniacs le-au pregătit riderilor o coborâre al cărei nume spune totul: "Jonny what the f+++". Cu alte cuvinte, doar cei mai curajoși se vor încumeta să parcurgă această porțiune pe motocicletă. Luni 18 iulie, se va ajunge în zona Voineasa unde traseul îi va purta pe concurenți prin zone mirifice. A treia zi în munți include aproape în totalitate trasee nemaiutilizate până în prezent la nici o ediție Red Bull Romaniacs. Pe 19 iulie, se ajunge în Orăștie, iar concurenții vor vedea zona în care au trăit dacii și chiar vor parcurge rute utilizate de ei acum mai bine de 2.000 de ani. A patra zi și ultima din munți va avea finișul ca și în 2010, în centrul Sibiului, pe Podul Minciunilor. Fără doar și poate, cine nu va minți de-a lungul ediției 2011 a Red Bull Romaniacs va putea ajunge la finiș; cine va încălca însă această regulă este clar că nu va ajunge pe pod.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus