Calificarea în grupele Europa Leauge se va decide în România, la Cluj, deși medieșenii au șanse mici pentru a întoarce rezultatul din tur. Gazul pornea cu un moral bun după victoria din campionat împotriva lui CFR Cluj, dar și după calificarea istorică în play-off-ul Europa League, în detrimentul celor de la Mainz 05. De partea cealaltă, Austria Viena era dată ca favorită la calificarea în grupe.
Prima Repriză
Prima parte a meciului i-a găsit pe austrieci la cârma jocului, încurajați la fiecare atingere de balon de fanii îmbrăcați în violet. Gazul se rezuma la a-și organiza sistemul defensiv și la marcajul om la om. În minutul șapte a venit și primul gol al meciului, punctul marcat de Linz. Faza golului a fost creată de Liendl, care l-a lăsat liber pe Junuzovic în flancul stâng al atacului austriac, iar acesta i-a trimis în dreapta lui Linz care nu a ratat din doi metri. Până să paseze pentru gol, Junuzovic a fost faultat din spate de fundașul medieșean Zaharia, iar arbitrul întâlnirii a lăsat jocul să continue. Impulsionați de golul marcat, austriecii și-au mai trecut în cont două ocazii, în minutele opt și nouă, fazele fiind ratate de Liendl și Januzovici. În minutul 11 s-a consemnat și prima ieșire din jumătatea proprie a Mediașului, dar Breeweld a fost imediat stopat de fundașii austrieci. Primul șut al Gazului a venit în minutul 12, când, după ce a recuperat mingea la 30 d emetri de poarta austriecilor, Bawab a șutat în forță, pe lângă poartă. Meciul s-a mai liniștit după driblingurile lui Breeveld din careul Austriei Viena, când mijlocașul la acoperire a fentat trei adversari, șutând în blocajul unui fundaș. Golul de 1-1 al medieșenilor a venit tot din piciorul noii achiziții a Gazului, Breeveld marcând un eurogol fabulos de la 30 de metri, din poziție lateral stânga. Portarul n-a avut nicio șansă, acestuia rămânându-i doar să privească cum mingea intră în poartă. Răspunsul austriecilor a venit prompt, Jun a primit în interiorul careului și a șutat în cross pe lângă poartă, de la 13 metri. După marcarea golului, Mediașul a liniștit tentativele adversarilor de a se apropia de poarta lui Pleșca, apărându-se pe două linii. Abia în minutul 33 adversarii s-au mai putut apropia de poarta românilor, când Linz lovește mingea cu capul de la 8 metri, după o centrare a Liendl din flancul stâng. Îngerul păzitor al medieșenilor și-a arătat clasa și în faza cu pricina, întinzându-se serios pentru a scoate mingea care se îndrepta spre colțul lung. Meciul se întețește, posesia este net în favoarea austriecilor, dar mingile expediate în careul lui Pleșca nu trec de fundașii centrali trimiși de Cristi Pustai în teren.În minutul 36, Bawab scapă de marcajul unui fundaș advers, rămâne singur cu portarul, dar centralul fluieră offside. Pe finalul primei reprize, austriecii combinau foarte mult în jumătatea românilor, iar în tentativa lor de a desface apărarea Mediașului, scoteau des mingea în benzi, pentru centrări. În minutul 43, centralul întâlnirii i-a arătat primul cartonaș galben la meciului lui Buzean, pentru o tragere de tricou.
De departe cel mai bun jucător al primei reprize a fost olandezul Barazite. Jucătorul celor de la Austria Viena a fost mobil, schimba des flancurile, dribla și se băga în un-doi-uri cu colegii săi. În minutul 44, eforturile sale au fost răsplătite cu gol. Acesta a profitat de bâlbâiala fundașilor medieșeni la mingea centrată din colțul terenului de Liendl și a marcat din 6 metri în poarta lui Pleșca. Prima repriză se încheie cu bucuria gazdelor. Scorul era 2-1 pentru gazde. Pauză.
A doua Repriză
La pauză nu s-a operat nicio modificare, ambele echipe intrând pe teren în formulele cu care au abordat și primul act. În minutul 50 vine și prima contră a medieșenilor, în tentativa lor de a egala, când Bawab s-a infiltrat în careul austriac, dar tatonat de un fundaș, n-a mai avut suflu și a șutat slab, mingea fiind prinsă de portarul Grunwald.După această ocazie, jucătorii austrieci au început să temporizeze avântul medieșenilor, printr-o serie de pase de-a latul terenului. Medieșenii ieșeau cu pasă lungă din apărare, dar mingea era pierdută din start pentru că adversarii aglomerau foarte bine zonele de teren. Cristi Pustai face prima mutare în minutul 58, introducându-l pe Lițu în locul lui Zaharia, sistemul de joc al Gazului schimbându-se într-un 4-3-2-1, cu mai multă libertate pentru Todea și Petre. Scorul avea să urce la 3-1 pentru gazde, în minutul 62, după o incursiune pe partea dreaptă a aceluiași Barazite. Olandezul l-a driblat inițial pe Todea, apoi a trecut mingea printre picioarele lui Buzean, ca mai apoi, din careu, să facă același lucru și portarului Pleșca, ieșit pentru a-i închide unghiul. Austriecii am mai incercat o dată poarta lui Pleșca, în minutul 64, prin execuția din lovitură liberă a lui Junuzovic. Și de această dată goalkeeper-ul Gazului a fost la post și aprins mingea în brațe. Karl Daxbacher face prima schimbare, în minutul 68 ieșea marcatorul dublei, Barazite, și intra Stankovic. În minutul 70, Pustai mută din nou, introducându-l pe Bozeșan în locul epuizatului Hoban. Meciul este fragmentat, iar abia în minutul 76 s-a mai întâmplat o fază notabilă, când Junuzovic a executat un corner periculos, la care Pleșca a ieșit sigur pe el și a boxat mingea. Mediașul era presat în propria sa jumătate, iar țesătura de pase a gazdelor părea că-i sufocă pe băieții lui Pustai. Contraatacurile gaziștilor erau stopate foarte ușor, departe de poarta apărată de Grunwald. Cea mai mare ocazie din finalul partidei a aparținut medieșenilor, când Lazăr a trimis în fața porții din lovitură liberă, dar nici un medieșean nu a reușit să atingă balonul. În minutul 85, Bozeșan a primit și el cartonaș galben.Gazdele obțin o lovitură de colț la pătrunderea lui Tadic pe flancul drept, Pleșca fiind cel care a trimis mingea în afara terenului. Lovitura de colț nu este fructificată, iar fundașii medieșeni își pun coechipierii pe contraatac. Bawab primește mingea în tușă, dar este imediat înconjurat de 4 austrieci, lucru care-l face să piardă mingea. Meciul întra în cele trei minute de prelungire arătate de arbitrul de rezervă, dar austriecii s-au limitat la a fragmenta jocul. Meciul se termină cu victoria categorică a „violeților” în fața unui Gaz Metan Mediaș de nerecunoscut. Scorul afișat la finalul partidei, 3-1 pentru austrieci, transformă returul din România într-unul de foc.
Echipele de start:
Austria Viena: Grunwald – Margreitter, Hlinka, Klein, Linz, Jun, Junuzovic, Liendl, Suttner, Barazite. Rezerve: Lindner, Stankovic, Gorgon, Koch, Leovac, Tadic.
Antrenor: Karl Daxbacher.
Gaz Metan Mediaș: Pleșca – Zaharia, Trtovac, Lazăr, Markovic, Todea, Breeveld – Buzean, Hoban, Petre – Bawab. Rezerve: Vîtcă, Bozeșan, Lițu, Bratu, Roman, Miclea.
Antrenor: Cristi Pustai.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Austriei Viena , Cristi Pustai , Gaz Metan Mediaş , Europa League , Europa Leauge , Prima Repriză Prima , Karl Daxbacher , Austria Viena
Vizualizari: 324
Ultimele comentarii
Acum 35 minute
Emil
Acum 39 minute
Analfabetus curcubeus functionalis
Acum 39 minute
DB
Acum 50 minute
AndreiM
Acum 1 oră
Radu