Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Vointa Sibiu ramane neinvinsa pe teren propriu

Echipa sibiană Voința a remizat, acasă, cu Pandurii Tg. Jiu, scor 0-0, demonstrând că jocul slab de la Mediaș a fost doar o simplă întâmplare.

Partida din etapa a V-a a Ligii I, disputată sâmbătă, pe stadionul Municipal, a scos în evidență două fețe ale Voinței. Prima, care a mai fost văzută și în meciul cu Gaz Metan, reprezintă chipul nou promovatei clasice, temătoare și respectuoase cu adversarul, indiferent de numele acestuia. Cea de-a doua, afișată în reprizele secunde din meciurile cu Steaua București, Astra Ploiești și FCM Tg. Mureș, este una a încrederii în forțele proprii, în jocul colectiv și în indicațiile băncii tehnice. O față și o prestanță demne de echipele prezente în primul eșalon fotbalistic.

La meciul de sâmbătă au fost prezenți puțin peste 2.000 de spectatori, care mai de care mai zbârliți de vântul care bătea în tot Sibiul. Ceilalți, cei mulți, au preferat să nu meargă la meci, poate și convinși de faptul că Voința avea să intre într-o pasă proastă, după deziluzia de la Mediaș. Dar, nu a fost așa. Nici galeria nu a fost în efectiv complet, exemplul lor fiind urmat îndeaproape de oficialitățile Sibiului.

Cu un vânt puternic, ce bătea a toamnă, jucătorii au avut grijă să-și încălzească bine de tot suporterii, cu ocaziile care picau minut de minut. După o primă repriză în care Pandurii au dominat steril, animați și de mingea trimisă de Cristian Apostol în bara transversală a propriei porți, sibienii au ieșit de la cabine motivați să „scoată punct sau puncte” din acest meci, așa cum dictează filosofia lui Alexandru Pelici.

Sibienii atacau în valuri, ținând piept adversarilor, cât și vântului care se încăpățâna să rămână deasupra Municipalului, deși nu era binevenit. Ocaziile la poarta gorjenilor se înmulțeau cu trecerea timpului, fapt ce l-a determinat pe antrenorul oaspeților, Petre Grigoraș, să afirme, după meci, că sibienii n-au avut parte de noroc pentru a câștiga acest meci. Și da, are dreptate. În repriza a doua, o singură echipă juca pe teren, Voința Sibiu. Ocaziile lui Ionuț Matei, ale lui Coman, Antohi sau Cigan au fost în zadar, căci mingea s-a încăpățânat și nu a vrut să intre în poartă. A avut, în acest demers al ei, și un aliat de nădejde, pe portarul oaspeților, Mingote, declarat și cel mai bun om al Pandurilor.

La finalul unui meci în care s-au pierdut două puncte, ci nu s-a câștigat unul, Voința Sibiu rămâne surpriza frumoasă a începutului de campionat. Dorința jucătorilor de a lupta de la egal la egal cu marile forțe ale fotbalului românesc este mai presus de bani, de calitatea fizică sau de experiență fiecăruia. Cât timp dorința poate să compenseze toate aceste lucruri, Voința va mai oferi meciuri emoționante, dar întrebarea care inevitabil se pune este: Până când se va întâmpla acest lucru?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

bravo

Acum 12 ani

E tare, transformam egalurile in victorii.... suntem invincibili acasa chiar daca nu castigam... lol :)))))
Raspunde

bravo

Acum 12 ani

Nu stiam unde am mai vazut eu chestia asta \"diplomatica\", buna de aburit fraierii, dar mi-am amintit! La Johannis dupa ce a fost premier o noapte. A doua zi a declarat ca doar Geoana a pierdut , deoarece el nu candidase!
Raspunde

spectator la tv

Acum 12 ani

Cred ca titlul mai potrivit si in concordanta cu realitate ar fi fost \"Nici o victorie pe teren propriu\", deoarece singura victorie a Vointei a fost in deplasare, la Ploiesti, desi acasa a sustinut trei meciuri, fata de doua in deplasare.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus