Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Ba, ba, baaaaa, vezi ca-i giratoriu!

E rotund, e mare, are semne de cedează la fiecare intrare. Se numește giratoriu și ar fi bine să îl ocoliți. Nu e rău, ba e chiar bine că nişte semafoare consumatoare de curent electric, neadaptate de multe ori la nevoile traficului şi pasibile de defecţiuni sunt înlocuite în Sibiu cu sensuri giratorii. Poate că uneori însă, graba strică treaba, atât a autorităţilor de a amenanja câte un sens unde te aştepţi mai puţin, dar şi a şoferilor care încă n-au învăţat că viteza într-un sens giratoriu te poate fura şi proiecta în decor. Exemplificatore este întersecţia de la marginea Sibiului, între Şoseaua Alba Iulia şi zona industrială Vest. Sensul giratoriu făcut aici răspunde nevoilor celor câteva mii de maşini ale angajaţilor din zona industrială vest care se abat în dreapta de la drumul naţional pentru a ajunge pe una din cele trei căi de acces spre locul menţionat. Mai mulţi şoferi au fost luaţi prin surprindere de schimbarea de intersecţie făcută peste noapte şi ..n-au mai apucat s-o ocolească! De la o geantă îndoită şi până la o maşină rostogolită, sunt accidente care s-au întâmplat în doar o săptămână.

Cu o vizibilitate redusă şi mai ales cu o naştere neaşteptată, sensul giratoriu a fost încăleacat nu de una, ci chiar de două maşini de salvare care în graba lor s-au ales cu genţile îndoite după ce n-au mai apucat să-l ocolească şi l-au abordat direct. O altă maşină l-a văzut prea târziu şi l-a transformat involuntar într-o trambulină. Maşina a sărit la propriu peste o margine de-a lui şi a făcut o cascadorie ce merita văzută. Din fericire şoferul nu s-a ales decât cu o sperietură groaznică. Mai puţin norocos a fost însă şoferul unui Hyundai care venea dinspre Cristian spre centru şi care, după o combinaţie periculoasă de viteză cu alcool, a pierdut controlul volanului în sensul giratoriu „apărut ca din senin” şi s-a rostogolit de mai multe ori. Şoferul a fost destul de serios rănit şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Nu mai rămâne decât să ne consolăm cu ideea că astea sunt sacrificiile ce trebuiesc făcute în evoluţia spre modernitate şi civilizaţie a Sibiului. Sau, după părerea unui vizitator al site-ului Turnul Sfatului, o  mişcare a conducerii Sibiului în preajma unui an electoral: „Ţi-ai tras sens giratoriu să îţi poţi lua maşină... şi de semne de circulaţie nu ai auzit că ar trebui montate... unde trebuie reparate străzile, făcute giratorii sau montate semafoare, nu ai fonduri... Ia să vezi cum pierzi alegerile!”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 207

Comentarii

3 comentarii

Chiar era necesar????

Acum 12 ani

!00 de metrii mai incolo este giratoriul la intersectia cu drumul catre Ocna.Se putea iesii la dreapta(din zona industriala) si apoi intoarce!Dar la cati bani are Sibiul si cate strazi neasfaltate ce mai conteaza cateva milioane!
Raspunde

marius

Acum 12 ani

nu era mai important asa un sens la aeroport?. Oricum pana nu dispare DPC ul nu o sa avem calitate in drumuri....
Raspunde

turnulsfatului=O T V

Acum 12 ani

Baaa, hooo, io, am inteles o data ca ati vrut sa accentuati o idee de mojicie, dar deja devin expresii uzuale pt voi. Macar DD gandeste altceva, el doar se exprima asa pt un public tinta, dar pe voi din pacate doar atat va duce capul...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus