Actriţa Tracy Worcester va primi, din partea revistei The One, premiul de excelenţă pentru regizori femei care luptă pentru viitorul planetei, la ediţia din acest an a Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, documentarul ei urmând să fie prezentat, în premieră, în România în cadrul manifestării.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de organizatorii Astra Film Festival, actriţa britanică Tracy Worcester, sora renumitei actriţe britanice Rachel Ward, va primi premiul de excelenţă pentru regizori femei care luptă pentru viitorul planetei, în cadrul ediţiei din acest an a manifestării, "pentru implicarea sa puternică în campanii de ecologie", transmite corespondentul Mediafax.
"Premiul va fi oferit de revista The One, în cadrul festivităţii de decernare a premiilor Astra Film Festival, desfăşurată în 29 octombrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, la Astra Film Festival 2011, Tracy Worcester va fi prezentă în calitate de regizoare a documentarului "Afacerea cu porci".
"Filmul va fi proiectat în premieră, în România, în 30 octombrie, la ora 15.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Filmul face parte din programul special EcoCinematogrAFF", susţine în comunicatul de presă directorul Astra Film, Dumitru Budrala.
În vârstă de 52 de ani, Tracy Worcester este o fostă actriţă convertită în militantă pentru protecţia mediului. A jucat, printre altele, în serialul de televiziune "C.A.T.S. Eyes", dar şi în piese de teatru precum "Our Day Out" şi "Intimacy".
Documentarul ei "Afacerea cu porci" prezintă impactul asupra mediului al fermelor de porci industrializate care vând carne de foarte proastă calitate.
Astra Film Festival, care va avea loc în perioada 25 - 30 octombrie, este organizat de Muzeul Astra şi Astra Film din Sibiu, cu sprijinul Consiliului Local Sibiu, prin Primăria şi Casa de Cultură a municipiului Sibiu, Consiliului Judeţean Sibiu, Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Institutului Cultural Român.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri:
Muzeul Astra ,
Astra film festival ,
Dumitru Budrala ,
Consiliului Local Sibiu ,
Consiliului Județean Sibiu ,
Tracy Worcester ,
Institutului Cultural Român ,
The One ,
Ministerului Culturii ,
Actriţa Tracy Worcester ,
Our Day Out ,
Rachel Ward ,
Patrimoniului Național
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Till Eulenspiegel
Acum 6 ore
Vecerdea s
Acum 6 ore
Gogu
Acum 7 ore
Aaa
Acum 7 ore
Ciobrânzan Dann