Duminică,
09.02.2025
Cer Senin
Acum
-8°C

Ariton: Investitiile chineze in Romania se vor realiza daca sunt profitabile pentru ambele parti

Ministrul chinez al Comerţului, Chen Deming, i-a spus vineri omologului său Ion Ariton că "sunt sanşe foarte mari" ca unele companii chineze să se implice în proiectele Tarniţa şi Cernavodă, iar oficialul român a afirmat că investiţiile se vor realiza dacă sunt profitabile pentru ambele părţi.

"Am avut discuţii aplicate şi concrete cu domnul ministru Chen Deming. Concluzia mea este că investiţiile chineze în România vor creşte puternic în perioada următoare, interesul în acest sens fiind ridicat din partea guvernului chinez, cu condiţia ca proiectele să fie fezabile şi profitabile pentru ambele părţi", a declarat Ariton după o întrevedere de peste o oră cu ministrul chinez, transmite Mediafax.
Ariton derulează o vizită de trei zile la Beijing, în care a avut întâlniri cu mai mulţi reprezentanţi ai guvernului chinez şi ai companiilor din această ţară.
În urma întrevederilor avute de Ariton în China, Ministerul Economiei a comunicat că mai multe companii chineze sunt interesate de proiecte în energie şi infrastructură în România.
Proiectul hidrocentralei Tarniţa prezintă interes pentru companiile China Ghezouba şi China Sinohydro, iar construcţia unităţilor nucleare 3 şi 4 Cernavodă a atras atenţia companiei China Guangdong Nuclear Power Group, cu care a fost deja semnat un acord de confidenţialitate.
De asemenea, compania China National Agricultural Group Corporation este interesată de proiectul canalului Siret-Bărăgan, China Dalian International Holdings şi China Communications Construction Company şi-au exprimat interesul pentru realizarea autostrăzii de centură a Bucureştiului.
Ariton a invitat companiile chineze să participe şi la alte proiecte în România, precum centrala termoelectrică Doiceşti, tronsoanele de autostrăzi Sibiu-Piteşti, Comarnic-Braşov, podul de la Brăila sau modernizarea Portului Constanţa.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus