CSU Sibiu a câștigat la pas, după cum era de așteptat, partida disputată în compania formației Politehnica Iași. Sibienii au înscris în fiecare sfert peste 30 de puncte, principalul realizator al echipei fiind Nikita Khartchenkov cu 38 de puncte. În primul sfert, sibienii s-au concentrat mai mult pe defensivă. Juniorii Iașiului nu au reușit să marcheze mai mult de șapte puncte, diferența mare de la final de sfert, 30-7, fiind pusă și pe seama apărării agresive a sibienilor, care au practicat zona pressing aproape pe toată durata sfertului. De altfel, în acest prim sfert și în primele minute din sfertul secund s-a înregistrat și cel mai consistent run al Sibiului, studenții reușind 22 de puncte consecutive fără să primească niciunul. Pe de altă parte, meciul de la Sibiu a reprezentat și cea mai bună performanță a Politehnicii Iași. Este prima partidă a ieșenilor în care marchează peste 70 de puncte, meciul împotriva Craiovei fiind cel mai apropiat de această performanță, moldovenii reușind atunci 68 de puncte. La finalul partidei, tabela arăta scorul de 130-72. Pentru CSU Sibiu urmează cel mai dificil examen al turului de campionat. Sibienii joacă sâmbătă, de la ora 19, împotriva echipei Gaz Metan Mediaș, singura echipă neînvinsă în actuala ediție de campionat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Nikita Khartchenkov , Politehnicii Iași , Juniorii Iașiului , Gaz Metan Mediaş , Politehnica Iași
Vizualizari: 276
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Laur
Acum 3 ore
Adrian
Acum 4 ore
Cornel Sibianul
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Max