Cum am mancat o paine la Kon Tiki

Prin urmare, fără nicio motivație care să aibă legătură cu vreun abuz de alcool, am ales săptămâna trecută Kon Tiki alături de doi prieteni. Scopul clar, ciorba de burtă. Aceleași fețe de mese vișinii cu naproane albe (poate un pic mai puțin rupte), dar curate, aceeași muzică populară cu influențe modern-bănățene, aceleași standarde la ospătari – alb cu negru, aceeași forfotă. Chiar dacă nu am ales ora la care iese lumea de la serviciu, restaurantul mai avea doar două mese libere.

Locul nu e unul cu pretenții. Deloc. Merge însă pentru o amiază în care nu îți vor face cu siguranță cu ochiul cefe cu cartofi prăjiți și alte mâncăruri din meniu. Bănuim că sunt în meniu, pentru că acest detaliu este unul opțional la Kon Tiki. Practic, la câteva minute după ce te așezi, un ospătar te va lua cu siguranță în primire cât se poate de direct – ”ce doriți?”, întrebarea nefiind precedată de vreo listă cu posibile mâncăruri.

Cum scopul era însă clar – ciorba de burtă – acest lucru nu a reprezentat un handicap. Printre aerul încărcat de mirosuri de carne prăjită și fum îmbibat cu muzică populară, masa a fost rapid ornată cu trei linguri, o farfurioară cu ardei iute murat și mărunțit, o căniță cu toarta ruptă în care a fost îngrămădită niște smântână și o altă căniță, cu tortiță, dar ciobită, în care mujdeiul subțire făcea să plutească anemic câteva firimituri de pâine cine știe de când lăsate acolo.

Ciorba de burtă a fost adusă repede-repede. Purtată într-un vas mare de chelnerul care se apleca în dreptul fiecăruia și turna cu mișcări sigure în farfurii. Ca în vremurile bune: farfuriile au fost umplute până la refuz, iar judecând după faptul că deși toate trei farfuriile au fost umplute în așa hal încât la primele linguri trebuia să fii atent să nu dea pe din-afară, nu îl putem bănui pe ospătar decât de mare talent în domeniu.

Acestea sunt vorbe. Ciorba a fost însă un vis pentru amatorii de gen. Porțiile nu numai că sunt mari, cu foarte multă carnet, dar și dresătura e una consistentă, ciorba fiind groasă. Și cu un gust foarte bun. ”Pentru că se face în cantități mari”, e vorba răspândită în popor. L-am întrebat pe ospătar de cantități, dar răspunsul lui nu a fost unul tocmai inteligibil. Mai clar s-a exprimat la următoarea întrebare, și anume dacă în prima zi a noului an se mai face coadă de oale la ușa restaurantului – ”da”.

În schimb, a calculat rapid cât trebuie achitat, întrebând spre verificare dacă numai cele trei ciorbe au fost. 33 de lei, trei ciorbe curate și neîmpănate cu băuturi sau alte briz-brizuri. Cu ocazia notei de plată am aflat și câte pâine ”am mâncat”: 20 de felii.

 

Sandvișul de la TransAgape