Sportivii CSS Sibiu au obținut, sâmbătă, cinci noiembrie, cea de-a patra victorie consecutivă, din tot atâtea meciuri, în partida disputată în deplasare, la CSS Drobeta Turnu Severin.
Sibienii au câștigat, cu scorul de 41-26, partida din etapa a cincea a Campionatului Național de Juniori I, meci care fost devansat, data inițială a disputării acestuia fiind 19 noiembrie 2011. Liviu Banea a fost golgheterul sibienilor, cu 10 reușite. Dumitru Barb a punctat de șase ori, iar Robert Micloș și Demian Cosmin câte cinci. Patru goluri au înscris Iliuț Andrei, Bucurescu Bogdan și Iliuț Mihai, în timp ce Boica Robert a punctat de două ori, iar Tudor Vâtcă o singură dată. Din echipa Sibiului au făcut parte și portarii Alexandru Tolciu și Ovidiu Mocanu.
În acest moment, CSS Sibiu este liderul seriei D a campionatului de Juniori I, stagiunea 2011/2012, cu opt puncte. Locul doi este ocupat de Unirea Sânnicolau Mare, care are un meci mai puțin disputat, cu șase puncte. Următoarea partidă a sportivilor antrenați de profesorul Damian Matei este chiar în compania principalei contracandidate la supremația în grupa D, Unirea Sânnicolau Mare. Meciul din etapa a patra a campionatului se joacă în Sibiu, sâmbătă, 12 noiembrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Damian Matei , Unirea Sânnicolau Mare , Iliuţ Mihai , Liviu Banea , Dumitru Barb , Demian Cosmin , Iliuț Andrei , Robert Micloş , Alexandru Tolciu , Drobeta Turnu Severin , Ovidiu Mocanu , Boica Robert , Bucurescu Bogdan , Finala Campionatului Naţional , Tudor Vâtcă
Vizualizari: 417


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Wow
Acum 11 ore
@Roboschet
Acum 11 ore
Bambolero
Acum 11 ore
Hetmannstadt
Acum 13 ore
Gelu