Studenții abordează returul campionatului cu un stil de joc puțin diferit față de cel prezentat în turul campionatului național de baschet, unul ce a surprins și s-a dovedit din cale afară de eficient. Cu obiectiv calificarea în play-off, CSU Sibiu a încheiat returul pe locul VII după ce a petrecut etape bune pe podium. Cele trei înfrângeri consecutive din finalul turului au făcut ca Sibiul să ocupe un loc pe care, parcă, nu îl merita.
Două meciuri slabe a făcut CSU în turul ce s-a încheiat săptămâna trecută, cel cu CSM Oradea din prima etapă și cel cu CSM București. „Turul de campionat a decurs aproape bine, mă refer aici mai puțin la meciurile cu Oradea și CSM București, care din păcate, a făcut să ne situăm pe șapte la final de tur. Fără acea înfrângere eram pe patru și după cum s-a desfășurat turul era meritat. Cel mai slab meci? Clar, cel cu CSM”, spune Cătălin Vulc, antrenorul echipei. În restul meciurilor, sibienii au etalat un joc spectaculos, în viteză, cu o apărare agresivă ce a pus probleme tuturor echipelor. De altfel, Sibiul a reușit să înscrie cele mai multe puncte în acest tur de campionat. Cu 1388 de puncte marcate, sibienii devansează echipe cu buget de patru sau cinci ori mai mare ca Timișoara, Cluj sau Mediaș. Sibiul nu stă însă la fel de bine la puncte primite, semn că ofensiva a contat mai mult în economia partidelor decât defensiva, lipsită în tur de aportul unui pivot tradițional. Dintre primele 8 echipe, Sibiul are cele mai multe puncte primite, 1263, singurele echipe cu mai multe puncte primite fiind Rovinari, Dinamo, Miercurea Ciuc, Iași și Craiova.
The best: Rovinari
„Turul de campionat a mers bine, băieții și-au făcut treaba. Jucătorii pe care i-am adus i-am adus în spiritul acestui joc rapid, bazat pe o apărare agresivă. De aceea i-am adus, i-am ales și potrivit la ce am vrut noi să jucăm. E adevărat, nu poți juca la aceiași parametri meci de meci, dar una peste alta, sistemul a funcționat”, mai spune Cătălin Vulc. Meciurile în care apărarea Sibiului a funcționat, s-au recuperat mingi utile din care au rezultat puncte ușoare au fost multe. Rămâne etalon meciul cu Asesoft Ploiești, în care sibienii au recuperat un handicap de peste 10 puncte într-un singur sfert reușind să câștige în fața vicecampioanei. „Să știi că apărarea asta, dacă e făcută ca lumea, indiferent cât de mult pregătești ceva împotrivă tot funcționează. Mai ales când adversarii încep să obosească, acolo e punctul. Secretul e să citești adversarul să știi când să o aplici”, mai spune Vulc. În opinia principalului sibian, cel mai bun meci din tur a fost cel împotriva Energiei Rovinari. „E greu să aleg cel mai bun meci, au fost mai multe meciuri în care, per total, unul care a fost de la cap la coadă a fost cel cu Rovinari. Pe toată durata meciului a funcționat totul”, spune Vulc.
Întăriri sub panou
CSU va aborda returul cu un stil ușor schimbat. Defensiva are nevoie de întăriri, Sibiul are nevoie să conteze în lupta sub panouri, să recupereze mai mult, iar pentru asta, studenții caută un cinci clasic. „O să încercăm să mai aducem un om mare, un pivot, poziția cinci, care să ne ajute să ne fie mai ușor în jocul sub panouri. Încercăm să găsim un cinci care să se adapteze și la ce avem nevoie pentru stilul rapid dar care să știe să joace și sub panou când e nevoie. Ne gândim la un străin, fiindcă prin plecarea lui Kearse avem doar patru și poziția cinci e descoperită. Ca jucători români nu ne gândim, aici se închide lista, până în vară nu mai putem modifica nimic fiindcă nici nu sunt multe variante”, sunt planurile antrenorului pentru returul campionatului. Cel mai probabil, noul jucător va ajunge la Sibiu în 3 sau 4 ianuarie. CSU Sibiu începe turul de campionat cu o deplasare dificilă, la Oradea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 504


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
@Marti
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
George
Acum 7 ore
Vivi Dragan
Acum 7 ore
HBomb