Eugen Mitea, unul din foștii directori Romgaz implicat în cercetarea DIICOT privind cazul de subminare națională susține că nu poate fi vorba decât de o acțiune pregătitoare pentru campania electorală. ”Așa funcționează la noi lucrurile”, a spus Mitea, susținând că nu a fost informat de nimeni de cercetarea care are loc la Romgaz. ”Mi-a sunat în continuu telefoanele astăzi, m-au sunat ziariști care mi-au cerut declarații, dar oficial nu știu nimic. Probabil că ne apropiem de campania electorală”, a declarat Mitea. Legat de numele democrat-liberalilor implicați în anchetă, Mitea susține că sunt doar ”victome colaterale”.
Fost director adjunct al Romgaz în perioada noiembrie 2007 - octombrie 2008, Eugen Mitea spune că nu se simte vinovat de nimic. ”Deocamdată nu am ce să comentez. Tot ce s-a făcut acolo s-a făcut cu respectarea deciziilor aprobate în Adunarea Generală a Acționarilor și în Consiliul de Administrație, nu am ce spune mai mult”, a mai spus Mitea. Întrebat dacă este posibil ca anumite hârtii să le fi semnat fără a le fi studiat înainte, Mitea a declarat: ”Nu cred. Totuși, se poate, nu zic că nu este exclus, însă este puțin probabil”, a răspuns fostul președinte al PNL Sibiu.
Numele lui Eugen Mitea a apărut pe site-ul Hotnews, care citează surse din cadrul DIICOT. Despre Mitea se spune că este unul din cele 40 de persoane cu funcţii de conducere din cadrul SNGN Romgaz SA, Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (A.N.R.E.) şi reprezentanţi ai unei societăți comerciale din municipiul Bucureşti, acuzate de complot şi subminarea economiei naţionale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
C