Comisarii Gărzii Financiare Sibiu au confiscat, miercuri, peste 66.000 de lei de la magazinul de plante etnobotanice închis de comisarii de la Protecţia Consumatorilor, suma reprezentând încasările din ultimele două luni, când magazinul a funcţionat, deşi avea dispoziţie de închidere temporară.
Potrivit comisarului şef al Gărzii Financiare Sibiu, Nicolae Fumurescu, administratorul societăţii SC Legal Shop Râmnicu Vâlcea, cu punct de lucru în Sibiu, pe Bulevardul Victoriei, s-a prezentat, miercuri, la sediul instituţiei cu actele la control, iar în urma verificării acestora s-a decis confiscarea încasărilor din ultimele două luni şi aplicarea unei amenzi, transmite corespondentul Mediafax.
"Au fost sancţionaţi cu o amendă în valoare de 6.000 de lei, din care 3.000 de lei au plătit pe loc. De asemenea, a fost confiscată suma de 66.927 de lei, reprezentând contravaloarea încasărilor realizate în perioada în care unitatea a funcţionat, deşi avea dispoziţie de închidere temporară", a declarat corespondentului Mediafax Nicolae Fumurescu.
Un magazin din municipiul Sibiu care comercializa plante etnobotanice şi a fost închis temporar pentru 11 luni, în noiembrie 2011, a fost găsit deschis, marţi, de către inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sibiu, care au decis închiderea definitivă a unităţii.
Directorul CJPC Sibiu, Ioan Băra, declara cã unitatea fusese închisă temporar din cauza abaterilor multiple constatate în decursul a şase luni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
O sibianca
Acum 6 ore
Eu
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
LOL
Acum 7 ore
Hermannstadt