Premierul Emil Boc şi Raed Arafat au discutat, la Guvern, despre posibilitatea ca fostul subsecretar de stat să îşi reia funcţia deţinută anterior demisiei, acesta fiind de acord cu revenirea în Ministerul Sănătăţii, decizie care aparţine premierului, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. "S-a discutat despre varianta ca Arafat să revină în minister, iar acesta a spus că este de acord, dar pe aceeaşi poziţie deţinută anterior, de subsecretar de stat. Decizia finală aparţine premierului", au arătat sursele. "Domnul Arafat îşi va relua postul de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii", a declarat și premierul Emil Boc. "Existând o voinţă din ambele părţi, cred că profesioniştii e bine să îşi facă datoria. A existat o discuţie inclusiv cu preşedintele pe această temă", a mai spus premierul.
Emil Boc a precizat totodată că medicul Andrei Georgescu, care a preluat postul de subsecretar de stat, va reveni la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Premierul a arătat că Arafat va lucra inclusiv la proiectul noii legi a sănătăţii, fiind un expert în domeniu. Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat, marţi, că a fost sunat seara trecută de doctorul Raed Arafat- care în urmă cu o săptămână şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat, nemulţumit de proiectul privind Legea Sănătăţii -, demnitarul urmând să se întâlnească cu acesta şi să discute. "Am fost sunat de domnul doctor luni seară. Sigur, trebuie să ne vedem şi să discutăm problemele pe care le avem", a precizat ministrul Sănătăţii.
Ritli anunţase luni că aşteaptă să fie sunat de fostul subsecretar de stat pentru a discuta cu acesta posibilitatea de colaborare în privinţa noului proiect al Legii sănătăţii, cu atât ma mult cu cât Raed Arafat este preşedintele Comisiei de urgenţă a instituţiei.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut Executivului la sfârşitul săptămânii să fie retrasă Legea sănătăţii, la scurt timp ministrul Sănătăţii a anunţat că a retras legea, iar luni a anunţat că vor începe discuţiile pentru noua formă a proiectului de lege.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Emil Boc ,
Urgenţă Bucureşti ,
Premierul Emil Boc ,
Preşedintele Traian Băsescu ,
Ministrul Sănătăţii ,
Raed Arafat ,
Spitalul Universitar ,
Ritli Ladislau ,
Ministerul Sănătății ,
Andrei Georgescu ,
Domnul Arafat ,
Legea Sănătăţii
Ultimele comentarii
Acum 12 minute
Golanule
Acum 18 minute
FLOD
Acum 42 minute
Mita
Acum 53 minute
Fly
Acum 1 oră
ID