Preşedintele CJ Sibiu, Martin Bottesch, a anunţat, joi, că membri Comisiei Superioare din cadrul MMPSF au încheiat evaluarea dosarelor persoanelor cu handicap din judeţul Sibiu, după scandalul certificatelor de handicap emise în mod fraudulos, concluziile acestora fiind aşteptate în luna februarie.
Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch, a anunţat, în şedinţa ordinară a CJ, că specialiştii Comisiei Superioare din cadrul Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei au încheiat controlul început la Sibiu în urma descoperirii mai multor certificate de handicap emise fraudulos, transmite corespondentul Mediafax.
Bottesch a spus că specialiştii de la Bucureşti au plecat de la Sibiu la sfârşitul săptămânii trecute, iar, în februarie, se aşteaptă concluziile acestora cu privire la emiterea altor certificate de persoană cu handicap.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu, Beatrice Muntean, a declarat, joi, corespondentului Mediafax că membrii Comisiei Superioare şi comisiile de experţi trimise de MMPSF au stat la Sibiu până în data de 20 ianuarie, fiind convocate pentru reevaluare 1603 persoane.
"Din numărul de persoane convocate s-au prezentat o mie, care au fost reevaluate. Comisiile de experţi au lucrat la reevaluarea persoanelor atât la Spitalul Judeţean din Sibiu, cât şi la Mediaş, iar membrii Comisiei Superioare au lucrat la sediul direcţiei, alegând persoanele convocate pentru reevaluare", a spus Beatrice Muntean.
Potrivit acesteia, raportul Comisiei Superioare urmează să prezinte concluziile cu privire la certificatele de handicap ale celor o mie de persoane, stabilind câte rămân în acelaşi grad de handicap, la câte se schimbă gradul şi câte persoane nu se mai încadrează.
Tot în şedinţa CJ Sibiu, unul dintre consilierii PSD a cerut o informare cu privire la măsurile luate la DGASPC Sibiu împotriva vinovaţilor de situaţia creată cu certificatele emise fraudulos şi alte nereguli care au fost găsite.
Preşedintele Martin Bottesch a spus că a fost sesizată comisia de disciplină a DGASPC Sibiu cu privire la activitatea directoarei adjuncte a instituţiei, dar şi a şefei serviciului de evaluare complexă a adulţilor, care nu şi-au făcut treaba corespunzător.
"Am avut o discuţie cu doamna Vîlsan (Laura Vîlsan, director adjunct DGASPC - n.r.), direct responsabilă de activitatea de evaluare. Ceea ce am putut face, potrivit legii, a fost o sesizare către comisia de disciplină a DGASPC, inclusiv pentru şefa serviciului, Mirela Brote (şef serviciu de evaluare complexă din cadrul DGASPC - n.r.). Amândouă au răspuns de această activitate cu mari carenţe. În continuare vom vedea cum procedăm, întrucât destituirea nu se poate face aşa simplu, din partea mea. Trebuie să respectăm legile, dar cred că directoarea adjunctă a înţeles şi vom putea face această schimbare", a declarat Martin Bottesch.
În Sibiu s-au găsit, în urma unui control, foarte multe certificate de handicap obţinute în mod fraudulos.
Comisia CJ Sibiu care verificase activitatea DGASPC, după scandalul certificatelor de handicap emise în mod fraudulos, şi-a prezentat, în decembrie, raportul, iar consilierii judeţeni care au făcut parte din comisia de control s-au declarat "consternaţi" de neregulile găsite în activitatea celor două organisme responsabile de emiterea certificatelor de handicap - Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap (CEPAH) şi Serviciul de evaluare complexă (SEC) - precizând că este vorba de abateri multiple, de la nereguli în completarea şi arhivarea dosarelor până la lipsa unor documente importante pentru încadrarea în grad de handicap.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri:
Spitalul Județean ,
Asistenţă Socială ,
Beatrice Muntean ,
În Sibiu ,
Comisiei Superioare ,
Protecția Copilului Sibiu ,
Direcţiei Generale ,
Martin Bottesch ,
Laura Vîlsan ,
Mirela Brote ,
Ministerului Muncii Protecţiei ,
Preşedintele Martin Bottesch
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Un cititor
Acum 3 ore
Adi Gliga
Acum 3 ore
Canaris
Acum 3 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
Nobody