Sâmbătă,
12.10.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Hillary Clinton, in Germania si Bulgaria saptamana viitoare

 

Secretarul de Stat american Hillary Clinton va efectua săptămâna viitoare vizite în Germania, unde va participa la Conferinţa pe tema securităţii din Munchen, dar şi în Bulgaria, unde va evoca, între altele, situaţia din Afganistan, a anunţat Departamentul de Stat vineri. 
La Munchen, unde Clinton va sosi pe 3 februarie, are loc cea de a 48-a Conferinţă asupra Securităţii care reuneşte anual "lideri din întreaga lume cu scopul de a discuta probleme de securitate" , anunţă Victoria Nuland, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, într-un comunicat. Clinton, care va sublinia în faţa Conferinţei, între altele, importanţa relaţiilor transatlantice, va participa cu aceeaşi ocazie la o serie de întâlniri bilaterale cu miniştri de Externe din întreaga lume, informează Mediafax
Ulterior, şefa diplomaţiei americane va efectua o vizită la Sofia, pe 5 februarie, unde se va întâlni cu oficiali bulgari de rang înalt. Ei vor discuta, între altele, despre situaţia din Afganistan, ţară în care Bulgaria are 614 militari, instructori şi medici.
Foto: mediafax

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

la petit

Acum 12 ani

sa vina si la noi dupa ce trece frigul si pica basescu
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus