Cum judecam actuala miscare stradala?

Fără îndoială actuala mişcare de stradă se cere a fi luată în considerare ca un moment semnificativ al procesului devenirii noastre în ultimele două decenii. Ea aduce cu sine unele interogaţii, prilej de analiză şi reflecţie asupra proceselor integrate reformei. Ea trebuie privită realist şi responsabil.
O primă observaţie: mişcarea nu vrea şi nu pune în cauză, în principiu, demersurile esenţiale, desfăşurate până acum, sau proiectele de perspectivă, ţinând de aderarea la UE ca şi de implementare a reformei. Până la această oră mişcarea n-a elaborat alte teze, alte curente de orientare ale României. Cererile cu caracter revendicativ care merită a fi luate în considerare se cantonează secvenţial pe retuşarea anumitor măsuri, fie contestatar se cere anularea altora, interesând grupuri sociale mai largi sau mai restrânse.
O revendicare care mi se pare pe deplin justificată se referă la disproporţia, încă menţinută între salariile bugetare şi pensii, între ele. Trebuieşte să prevaleze un principiu fundamental: sarcinile reformei să fie suportate echitabil, pe măsura puterii contributive, astfel încât, în limita posibilităţilor să se evite stările de degradare socială umilitoare. Se semnalează încă stări sfidătoare: salarii dsproporţionate de la 12 la 1. Idem pensii. Avem apoi beneficiari de pensii sfidătoare pe seama unor foşti nomenclaturişti sau securişti comparativ cu fostele lor victime, deţinuţii politici sau comparativ cu oamenii de rând. În fine, fie şi cu o parţială redistribuire bugetară – dacă nu s-ar găsi alte resurse – s-ar impune suplimentarea salariilor şi pensiilor mici astfel ca oamenii să nu se simtă umiliţi. Justificată apare şi cererea de adoptare a unor măsuri mai hotărâte, mai ferme, privind realizarea justiţiei, combaterea corupţiei şi evaziunii. Democraţia presupune libertate şi egalitate de şanse dar în acelaşi timp fermitate în respectarea şi aplicarea legii. Ori, cu titlu general, clasa politică postdecembristă ca şi susţinătorii ei  şi-a prezervat un statut privilegiat în raport cu cetăţenii de rând prin adoptarea unor măsuri legislative inechitabile fie prin ocolirea sau încălcarea legii.
Se formulează însă şi cereri nejustificate, lipsite de fundament moral sau social. Mă refer de exemplu la cererile revoluţionarilor, alţii decât urmaşii celor decedaţi sau răniţi. Am mai spus-o: este o ruşine să transformi aura revoluţionară în bani sau alte interese. Se consideră scutiţi să realizeze venituri din muncă? Cum spunea cineva, au devenit revoluţionari-meseriaşi pe seama bugetului de stat, adică pe seama noastră a tuturor. Nejustificat apare şi protestul pensionarilor militari. Abia unui procent de 8% dintre ei li s-au micşorat pensiile şi numai cele peste 3.000 lei. Cu toate acestea, foştii revoluţionari ca şi aceşti pensionari militari par a fi vocalii agitatori şi organizatori ai mişcărilor de stradă. În loc să li se alăture, demonstranţii ar trebui să-i îndepărteze din rândurile lor.
Se pare apoi că avem de-aface şi cu demonstranţi „angajaţi”, pe punctul de a deveni demonstranţi pe stat de plată. Unii dintre ei par a susţine cuvânt cu cuvânt, sloganurile partidelor din opoziţie care, se pare, prin ei, îşi deplasează lupta politică din Parlament în stradă. Am sesizat şi dintre acei care demonstrează numai de dragul de a demonstra. Ba unii se şi distrează, fac haz pe seama „chiorului” şi „piticului” sau alte asemenea, coborând ştacheta demonstraţiei la limita derizoriului. Aceştia – şi din păcate nu sunt puţini – întinează sensul real şi sănătos al protestelor.
Revendicările politice nu sunt bine şi suficient articulate. Când pretinzi o demolare trebuie să ştii cu seriozitate şi responsabilitate ce pui în loc. Nu se poate contesta de observatorul de bună credinţă că actuala putere a condus cu rezultate notabile -  cu costuri este adevărat – reformele încă în curs de desfăşurare. Care ar fi puterea politică în măsură să ridice România dintr-o stare quasiarhaică de înapoiere la standardele avansate cerute de procesul de integrare, fără costuri şi sacrificii, cu deosebire în condiţiile crizei care ameninţă Europa şi lumea?  Opoziţia reprezentată de USL îşi demonstrează cu fiecare zi limitele în gândire şi acţiune fiind sigur că, astfel cum a sesizat şi strada, nu poate fi o soluţie alternativă. Iar un eşec urmare unui proces de schimbare fortuită ar aşeza cu greutatea plumbului responsabilitatea pe umerii străzii, cu incalculabile consecinţe asupra întregii societăţi.
Nu în totul surprinzător a apărut pe piaţa privată o scrisoare elucubrată care deşi nu mărşăluieşte, se vrea o agitatoare, un fel de îndrumătoare a mişcării  stradale, vituperând în expresii suburbane, împotriva a tot ce reprezintă instituţional actuala putere politică. Este de aşteptat şi de sperat ca mişcarea real-civică a străzii să dea dovadă de înţelepciune, să respingă provocări de tip comunistoid cu care, precum se vede, este încă încercată societatea românească.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Gavril Dejeu