Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Premiera in sporturile de iarna: primul campionat national de slopestyle

 

30 de concurenți din București, Miercurea Ciuc, Baia Mare, Târgu Mureș și Sibiu s-au întrecut sâmbătă în prima etapă a Campionatului Național de Slopestyle, Arena Platoș Freestyle Open.
Mulți snowboarderi și schiori amatori de freestyle sperau de ani de zile la așa ceva. În puținele fun-park-uri din țară, riderii se adunau în fiecare weekend, exersând și sperând la competiții mai mari. Și nu doar în străinătate. Anul acesta, Asociația Practicanților de Snowboard din România a reușit să facă primul pas pentru organizarea unei competiții naționale. Prima etapă a avut loc sâmbătă, la Arena Platoș, următoarea va avea loc la Harghita Mădăraș iar primul campion național de slopestyle va fi desemnat în fun-park-ul de la Cavnic. 
Prima etapă, cea organizată în fun-parkul Arena Platoș, s-a dovedit a fi mai mult decât spectaculoasă, pe undeva normal având în vedere că la start s-au aliniat cei mai buni freestyleri din țară. Kinda Geza, cel mai bun snowboarder al momentului și singurul român ce are șanse să participe la Jocurile Olimpice din 2014 la această disciplină a trebuit să se întrebuințeze serios pentru a câștiga această primă etapă de campionat național. Încă de la încălzire, concurenții au arătat unele dintre cele mai spectaculoase trick-uri. Însă, pe unii dintre ei asta i-a costat. Doi concurenți au fost nevoiți să abandoneze, sibianul Ștefan Mirescu, din cauza unei accidentări mai vechi și Zsolt Okos care și-a rupt placa după o săritură spectaculoasă.
Cea mai disputată clasă, după cum era și așteptat a fost cea de snowboard adulți. Kinda Geza a pornit ca mare favorit, fiind cel mai în formă snowboarder roman al momentului. Însă backflip-urile lui Daniel “Alifie” Teodorescu păreau să incline balanța în favoarea sa. Geza a făcut însă o ultimă tură decisivă, aproape de perfecțiune și a câștigat fără emoții această primă etapă de campionat național. Și la clasa Grom snowboard competiția a fost acerbă. Mihnea Groseanu și Santiago Freinademetz au luptat umăr la umăr până în ultimul tur al competiției pentru a-și adjudeca locul I. Juriul a deliberat îndelung, reanalizând prestațiile celor doi tineri snowboarderi și a decis să le acorde locul I la egalitate. „Mă bucur că tinerii snowboarderi români au acceptat provocarea unui asemenea campionat național și că au venit sute de kilometri pentru a participa la Arena Platoș Freestyle Open prima etapă a Campionatului Național de Slopestyle. Am încredere că acest sport se va dezvolta puternic în următorii ani pentru că tinerii sunt din ce în ce mai atrași de spectaculozitatea și adrenalina pe care ți-o oferă freestyle-ul”, spune Martin Freinademetz, organizatorul concursului. Concurenții au fost împărțiți în trei grupe de vârstă, Grom – copii până în 14 ani, Rookies – între 14 și 18 ani și Adults – peste 18 ani. Cel mai tânăr concurent, Matteo Spagli, are doar 9 ani, în timp ce sibianul Florin Mirescu, la 54 de ani, a arătat că freestyle-ul nu are vârstă. Campionatul Național de Slopestyle este organizat conform normelor TTR și punctat conform acestui clasament. Ocupantul primului loc în fiecare etapă primește 25 de puncte, locul 2 – 20 locul 3 – 15 puncte, locul 4 – 10 puncte, restul de 6 concurenți urmând să primească sub 10 puncte. 
 
Clasament Arena Platoș Freestyle Open
 
Clasa Grom ski băieți:
Locul I: Septimiu Lupean
Locul II: Andrei Lupean
 
Clasa Grom snowboard băieți
Locul I: Santiago Freinademetz / Mihnea Groșeanu
Locul II: Tudor Pascu
 
Clasa Grom ski fete:
Locul I: Tara Freinademetz
 
Clasa Rookie ski băieți:
Locul I: Paul Găvozdea
 
Clasa Rookie snowboard băieți:
Locul I: Vlad Cirică
Locul II: Vlad Răhăian
Locul III: Nicolae Nan
 
Clasa Adults ski bărbați:
Locul I: Paul Alexandru Les
Locul II: Gheorghe Avram 
Locul III: Bando Virginas
 
Clasa Adults snowboard bărbați:
Locul I: Geza Kinda
Locul II: Adolf Mihail
Locul III: Daniel Teodorescu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

1 comentarii

dave

Acum 12 ani

Freestyle ski rocks!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus