Datorită succesului înregistrat anul trecut, atelierele de creație ArtWorks vor avea loc și în cadrul acestei ediții ArtBoutique, în perioada 2-4 martie, în același spatiu, Galeria Habitus din Piața Mică. Dacă anul trecut copiii au fost în centrul atenției, fiind învățați de un artist plastic cum să confecționeze diferite obiecte decorative, această a doua ediție va sta sub semnul comunicării dintre adulți și copii.
Conform organizatorilor, Sub îndrumarea unui psiholog și a unui artist plastic, adulții vor învăța cum să se implice activ în procesul de învățare al copiilor, iar copiii și tinerii își vor exersa deprinderile artistice și creative și vor învăța cum să-și petreacă timpul liber într-un mod constructiv. Limitele de vârstă vor fi de 4-9 ani pentru atelierele de comunicare, respectiv 6 – 14 ani pentru atelierele de creativitate.
Casandra Vidrighin, artist plastic, îi va învăța pe copiii sau pe tinerii interesați cum să creeze obiecte decorative unice folosind materiale refolosibile în cadrul atelierului “Învățăm să reciclăm”. Atelierul va avea loc în fiecare zi de eveniment, în intervalul orar 15.00 – 16.30. Numărul de locuri disponibile va fi de 15 locuri/atelier.
În ultimele două zile de eveniment, Oana Vasiu, psiholog clinician, va susține două ateliere interactive cu scopul de a-i învăța pe părinți cum să stimuleze imaginația, inteligența si motricitatea copiilor și alte lucruri utile despre starea emoțională a acestora. Atelierele se vor desfășura în perechi formate dintr-un părinte și un copil, în limita a 7 perechi/atelier. Ateliere pentru părinți și copii vor avea loc doar în 3 și în 4 martie, în intervalul 17.00 – 18.30.
Organizatorii vor pune la dispoziţie toate materialele necesare pentru realizarea tematicilor fiecărui atelier. Cei interesati pot gasi mai multe detalii despre progamul atelierelelor ArtWorks pe site-ul evenimentului cat si alte detalii privind inscrierea pe site-ul: www.artboutique.org.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Ban Cher
Acum 39 minute
Sibian
Acum 53 minute
Ovidiu
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)