Primul meci oficial din 2012 al sibienilor de la Voința - întâlnirea de sâmbătă, trei martie, cu Astra Ploiești, va fi supravegheat de 80 de jandarmi.
Partida de sâmbătă este considerată a fi una cu grad mediu de risc, dat fiind faptul că se estimează o prezență pe stadion a cel puțin 3000 de suporteri. În acest sens, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov vor acţiona pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice pe timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre cele două prim-divizionare.
Intrarea în stadion se va face cu începere de la ora 13.30, doar pe baza abonamentului sau a biletului emis de CSU Voința Sibiu. Copiii sau minorii pot intra în arena sportivă numai însoţiţi de părinţi sau adulţi, şi numai pe bază de bilet.
Circulația rutieră, restricționată
Circulaţia rutieră va fi restricţionată temporar pe străzile din jurul stadionului: stăzile Nicolaus Olahus, Octavian Goga și strada Şcoala de Înot.
Jandarmii vor acţiona cu preponderenţă pentru:
- asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zona arenei sportive;
- evacuarea din arena sportivă a unui grup de participanţi, în situaţia în care, prin faptele săvârşite de către aceştia, se pune în pericol siguranţa desfăşurării competiţiei sportive, la solicitarea persoanelor în drept pentru intervenţia forţelor de ordine;
- intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în arena sportivă atunci când se constată că în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa şi integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi.
Jandarmii vor coopera şi colabora cu Poliţia Municipiului Sibiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Poliţia Locală Sibiu şi societatea specializată de protecţie şi pază S.C. IPPON MED S.R.L. Mediaş.
Jocul din etapa a XIX-a a Ligii I, dintre Voința Sibiu și Astra Ploiești, începe, sâmbătă, la ora 15.00. Partida este transmisă de DigiSport1.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Urgență Sibiu , Octavian Goga , Nicolaus Olahus , Astra Ploiești , Jandarmi Județean Sibiu , Poliția Locală Sibiu , Poliția Municipiului Sibiu , Voinţa Sibiu , Jandarmi Mobilă Braşov
Vizualizari: 367
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Laur
Acum 11 ore
Adrian
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 12 ore
Q
Acum 12 ore
Max