Persoanele singure din Sibiu sau cele aflate într-o situație socială și materială precară au, de luna aceasta, un Centru de asistență medicală comunitară dedicat lor. Centrul funcționează în sediul vechi al Primăriei, situat pe bulevardul Victoriei, în camera 6, și face parte dintr-un program pilot de înființare a zece astfel de centre la nivel național.
Centrul din Sibiu are angajați trei asistenți medicali și un ”mediator sanitar rom”, care pot fi chemați la domiciului pentru a oferi servicii medicale gratuite. ”Obiectivul proiectulului este acela de a asigura accesul la servicii de asistenţă medicală comunitară pentru o perioadă de trei ani. Beneficiarii acestuia sunt persoanele singure/familiile vulnerabile, aflate în următoarele situaţii: nivel economic sub pragul sărăciei, şomaj, nivel educaţional scăzut, dizabilităţi, boli cronice, boli în fază terminală (tratamente paleative), graviditate, familii monoparentale, risc de excluziune socială. Persoanele care fac parte din aceste categorii pot apela numărul de telefon 0269/208.800, interior 961, îşi pot lăsa datele de contact şi adresa, iar un asistent medical îi va vizita la domiciliu”, se arată într-un comunicat al administrației locale.
Proiectul „Promovarea incluziunii sociale prin dezvoltarea resurselor umane şi instituţionale din asistenţa medicală comunitară”, finanţat de Uniunea Europeană – Fondul Social European, pe Axa prioritară nr. 6, Domeniul major de intervenţie nr. 6.1 ″Pentru o viaţă mai bună” al cărui scop este reducerea disparităţilor şi inegalităţilor existente în accesul la servicii medicale primare, îmbunătăţirea accesului şi calităţii serviciilor medicale şi sociale, pentru populaţia vulnerabilă, repartizarea judicioasă şi perfecţionarea pregătirii profesionale a resurselor umane, din reţeaua de asistenţă medicală comunitară în cele 10 judeţe din regiunile de dezvoltare Vest şi Centru.
Sursa: Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 418


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
ID
Acum 1 oră
Salisteano vero
Acum 1 oră
Florin n° ONE
Acum 1 oră
Maria
Acum 1 oră
Mașinile care întrec măsura impozit dublu