Duminică,
26.10.2025
Parțial Noros
Acum
14°C

Viitorul Vointei se decide in urmatoarele doua saptamani! Pelici, apel catre fani:Haideti duminica la stadion!

Aventura Voinței Sibiu în Liga I se apropie de final. Deznodământul este aproape, pentru că au mai rămas doar opt etape din campionat. În cinci din cele opt bătălii, Voința va fi nevoită să dea piept cu contracandidate la evitarea retrogradării.

Prima „finală” din cele opt rămase este șocul de pe „Municipalul” sibian cu Petrolul Ploiești, programat duminică, de la ora 17.00. Conștient de importanța meciului de mâine, antrenorul Alex Pelici a transmis, prin intermediul presei sibiene, un apel-chemare pentru fanii „alb-verzilor”, cărora le-a dat întâlnire la stadion, la ora jocului cu Petrolul. „Doresc să le transmit să vină în număr cât mai mare la stadion, pentru că e un joc foarte important în economia acestui campionat – jocul de duminică, cu Petrolul. Sperăm să vină, iar noi să ne ridicăm la nivelul așteptărilor lor și să îi bucurăm cu o victorie la final, una foarte importantă pentru noi”, a declarat, ieri, în conferință de presă, Alexandru Pelici.

Ne cerem scuze pentru jocul de la Rapid

Etapa trecută, sibienii au pierdut, în deplasare, pe terenul Rapidului, cu scorul de 3-0. Meciul s-a jucat în prima zi de Paști, însă fotbaliștii Voinței nu au fost lăsați singuri în Capitală – alături de ei, din tribune, a fost și o parte a galeriei. După rezultatul drastic înregistrat în jocul cu rapidiștii, Pelici a ținut să își ceară scuze în fața adevăraților fani ai Voinței. „Aș vrea să încep prin a mulțumi și a cere scuze, în același timp, oamenilor care au fost alături de noi la jocul de la Rapid. Le mulțumesc suporterilor adevărați pentru că în acea zi sfântă de Paști și-au lăsat familiile și au bătut drumul până la București, au stat la meci pe acea ploaie. A cere scuze pentru evoluția noastră de acolo, pentru că probabil i-am dezamăgit. Ne pare rău pentru asta, ne-am propus să facem multe și am realizat puține sau aproape nimic. Dar, se întâmplă și asemenea momente și sperăm să îi bucurăm duminică. Le mulțumim că au venit în număr așa mare alături de noi. Le mulțumesc în numele echipei și le cerem scuze pentru prestația noastră”, a mai spus Alexandru Pelici.

„În două săptămâni vom ști cum va suna viitorul Voinței”

Rezultatele meciurilor cu Petrolul, Chiajna, Ceahlăul și Fc Brașov pot creiona detalii importante ale viitorului Voinței Sibiu. „Referitor la ceea ce urmează, vom ști în proporție de 75-80 la sută peste două săptămâni cum va suna viitorul Voinței. Probabil peste două săptămâni, pentru că sunt cele patru jocuri – duminică cu Petrolul, iar apoi vineri, marți, vineri. Încep etapele intermediare, iar contracandidatele sunt echipele cu care vom juca. Jucăm la Chiajna, apoi acasă cu Piatra Neamț și la Brașov. Probabil peste două săptămâni, în proporție de 75-80 la sută se va ști încotro ne vom îndrepta.(…) Sper să fim conștienți ce înseamnă aceste două săptămâni pentru viitorul fiecăruia dintre noi. Este un moment foarte important, în două săptămâni se poate rezolva un an întreg de muncă. Aceste patru etape sunt foarte importante. Cred că dacă vom fi foarte motivați ca în jocurile cu Vaslui, Sportul sau Astra, dacă nu vom comite greșeli personale ca în jocul de la Galați și nici nu vom fi fricoși sau aerieni a în jocurile cu Gaz Metan și Rapid, cred că Voința are șanse foarte mari ca la anul să joace în continuare în Liga I. Asta ne dorim și credem că putem să realizăm acest lucru! Suporterii aceștia merită acest lucru”, a declarat Alexandru Pelici.

În tur, Petrolul a învins, pe teren propriu, cu 4-1. Voința ocupă locul 13, cu 28 de puncte, iar petroliștii locul 16, cu 26 de puncte.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

un sibian

Acum 13 ani

duminica toate drumurile duc pe municipal...succes vointa...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus