Vointa Sibiu, la un metru de retrogradare

De la promovare și până la iluzie nu a mai fost decât un pas. Tacit, Voinței i s-a cerut să intre în pielea lui David și să răpună 17 Goliat. Aruncată în cușca leilor, Voința trebuia să lupte pentru supraviețuire și pentru propria existență. Cum-necum, echipa-fanion a Sibiului trebuia să răzbească în pofida a tot și a toate. Or, fotbalul face concesii, dar și pedepsește! După aproape un sezon de Liga I, putem trage doar o concluzie: clubul, de la președintele Hămbășan la echipă și până la femeia de serviciu, nu era pregătit pentru ceea ce presupune prima scenă fotbalistică. În plan secund, Sibiul, pornind de la Municipalitate și terminând cu plătitorii de bilet, poartă, la fel, o parte din vină. Echipă privată sau nu, Voința e a Sibiului, fie doar și pentru că pe tricourile alb-verzi tronează numele orașului de pe malul Cibinului. Și, în eventualitatea unei retrogradări, Sibiul trebuie să își asume eșecul. Realitatea demonstrează zilnic faptul că este nepractic să te agăți de acea fărâmă de speranță în pariul cu inevitabilul. Fotbalul oferă din când în când excepții și minuni. Însă, aproape niciodată minunile nu țin loc de condiții de pregătire, talent și, finalmente, bani. 

Multă voință, puțină putință

Dacă în turul campionatului Voința juca mânată de etuziasmul caracteristic unei nou-promovate, returul a scos la lumină adevăratele probleme ale sibienilor. „Alb-verzii” au jucat atât de bine cât au putut, iar antrenorii, care numai ei știu cu ce s-au confruntat, au încropit, de fiecare dată, un prim 11 care se dorea bazat pe nevoia de autodepășire. Fizic, echipa din Sibiu a stat excepțional. De altfel, în construcția ei din acest punct s-a și pornit. Nu de puține ori, Alexandru Pelici și Sandu Tăbîrcă afirmau că sibienii își știu limitele și că încearcă să și le depășească. Cu puține arme la dispoziție, confecționate mai degrabă în laboratoarele proprii, sibienii mizau pe continuitate, determinare, forța grupului și multă muncă - într-un cuvânt, voință. Însă, cândva, undeva, ceva s-a rupt. Desigur, acest lucru nu înseamnă că nu s-a încercat totul, în limita posibilităților. Pe parcursul anului competițional, dar cu prisosință în ultimele etape, s-a încercat o schimbare de atitudine, coroborată cu o infuzie de moral. Mai mult, în unele meciuri se abandona principul apărării supraaglomerate - o tactică de bază a echipei, în favoarea unui atac în valuri, toate culminând  cu crearea unui clip motivațional bazat pe un discurs inspirațional al lui Al Pacino din filmul „Any Given Sunday”. Neobișnuita metodă avea rolul de a readuce spiritul de luptă în sânul echipei, care și-așa era măcinată de problemele clasamentului și cele de arbitraj.

Ce urmează?

Campionatul nu este încă încheiat, deși urmează trei jocuri ce par din start pierdute. În calea Voinței vor ieși Dinamo, CFR și „U” Cluj, formații care la rândul lor au nevoie de puncte pentru a-și îndeplini obiectivele. Deznodământul este aproape, mai aproape ca niciodată. Șanse ca Voinței să rămână  în Liga I mai există, dar sunt din ce în ce mai mici, deoarece sibienii nu mai depind demult de ei înșiși. La Sibiu se așteaptă pașii greșiți ai adversarilor, însă aceștia trebuie dublați de succesele proprii, chiar dacă par imposibile. „Dacă vrem să scăpăm de retrogradare, trebuie să nu ne doară, să nu ne fie greu, să alergăm, să facem sacrificii”, spunea lunea trecută Alexandru Pelici.