În 12 mai, voluntarii Let`s do it Romania pun la cale o nouă curățenie generală în județul Sibiu. De dimineață de la ora 8 și până la lăsarea serii, voluntarii doresc să curețe cât mai multe gunoaie plecând de la barajul Gura Râului până la vărsarea Cibinului în Olt, din Sadu până pe Valea Hârtibaciului, de la Curmătură până la Șelimbăr și chiar mai departe, în nordul județului, în zona municipiului Mediaș. „Suntem în ultima săptămână de pregătiri pentru Ziua de Curățenie Națională. Avem încredere că sibienii vor fi alături de Let’s do it, Romania ! în lupta cu indiferența, motiv pentru care vă așteptăm în număr cât mai mare, sâmbătă, 12 mai, ora 8.00 am, să demonstrăm că se poate, că putem fi solidari, că putem da o lecție de ecologie”, spun organizatorii LDIR. Proiectul este organizat pentru cel de-al treilea an consecutiv de Asociația Prietenii Naturii România și Marquardt Schaltsysteme. La primele două ediții au participat circa 7000 de voluntari care au colectat peste 20 de mii de saci de gunoaie. La punctele de înregistrare, voluntarii se vor înscrie pe lista Echipei Naționale de Acțiune, vor primi instructajul necesar acțiunii, materialele necesare curățeniei (saci și mănuși) și li se vor aloca mormanele de gunoi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Valea Hartibaciului , Marquardt Schaltsysteme , Curățenie Națională , Gura Râului , Echipei Naționale
Vizualizari: 513
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ron
Acum 3 ore
Mariana Deacu
Acum 3 ore
BittDanman
Acum 3 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 3 ore
Gheo Poplaceanul