Un eveniment rutier produs joi dimineața, pe 19 septembrie, pe Drumul Județean 106, în localitatea Cornățel a fost cel care a distrus o parte din șina pe care circulă Mocănița de pe Valea Hârtibaciului. Din fericire acesta a fost soldat doar cu pagube materiale. Vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 23 de ani care a fost amendat și a rămas trei luni fără permis.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Sibiu, în jurul orei 07:23, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la un accident în care au fost implicate două autoturisme. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr.
Verificările efectuate au arătat că un tânăr de 23 de ani, din Merghindeal, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Agnita – Sibiu, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat de 41 de ani, din Sibiu. În urma impactului, mașina tânărului a fost proiectată în afara carosabilului, oprindu-se direct pe calea ferată.
Ambele vehicule au suferit avarii, iar infrastructura feroviară a fost de asemenea afectată. Șoferii au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Totuși, conducătorul auto de 23 de ani a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.215 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Autoritățile locale au intervenit ulterior pentru eliberarea liniei de tren, acțiune desfășurată în jurul orei 11:00.
Vă reamintim că circulația trenului turistic „Mocănița” de pe Valea Hârtibaciului a fost perturbată la finalul săptămânii trecute. Autoturismul avariat a rămas blocat pe șine, iar incidentul nu a fost anunțat la timp organizatorilor. Trenul, aflat în circulație, a fost oprit, iar linia a fost degajată cu sprijinul poliției.
În urma coliziunii, traversele de lemn au fost afectate pe o distanță de aproximativ 100 de metri, după cum au scris cei de la Asociația „prietenii Mocăniței”, ceea ce a impus o restricție temporară de viteză pentru cursele Mocăniței.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: traseu mocanita , șine mocănița , cornatel , Valea Hartibaciului , accident cornatel , mocanita
Vizualizari: 979
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 3 ore
S.
Acum 4 ore
Corina
Acum 4 ore
Constantin