de col (r) Victor Neghină
Zilele trecute, la mormântul celor șase eroi foști deținuți politic din mișcarea de rezistență “Frontul Apărării Patriei Române”, s-a desfășurat un ceremonial religios în memoria acelor eroi împușcați în noaptea de 28 octombrie 1949 chiar în incinta cimitirului municipal Sibiu. Mormântul se află pe locul unde cei șase eroi au căzut în fața plutonului de execuție, iar osemintele lor au fost găsite după 1989, într-o groapă comună.
Conducătorul grupului a fost maiorul Nicolae Dabija, un înflăcărat susținător al mișcării anticomuniste și antisovietice. Ofițer în armata regală română, Nicolae Dabija a luptat în cel de al II-lea Război Mondial, pentru faptele sale de arme pe Frontul de Est fiind decorat cu Înaltul Ordin al Cavalerilor “Mihai Vitezul” cu spade clasa a III-a, precum și cu înalta distincție “Crucea de Fier”, oferită de autoritățile militare germane. Iar pentru faptele sale de arme pe timpul participării la luptele pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei și a Cehoslovaciei, a fost decorat pentru a II-a oară cu Ordinul Cavalerilor “Mihai Viteazul” cu spade clasa a III-a. De menționat că eroul Nicolae Dabija a fost liderul grupului de rezistență care a acționat în zona Muntelui Mare.
Următorii eroi împușcați de către autoritățile Securității, după judecarea lor la Tribunalul Militar din Sibiu, trecuți pe placa tombală au fost: Scridon Ioan - plugar, Mihălțan Traian – lăcătuș mecanic, Onea Titus - student, Rațiu Augustin - plugar, Oprița Gheorghe - plugar și Bolfa Silvestru, tot plugar.
Ceremonialul a fost organizat din inițiativa Asociației Naționale a Foștilor Deținuți Politic, filiera Sibiu, al cărei președinte este dr. veterinar Nicolae Luca Păcală. La finalul slujbei de pomenire cei doi duhovnici prezenți, dr. Călin Sămărghițan și preotul Marius Bebejelea, au evocat aspecte din lupta de rezistență în cadrul Frontului Apărării Patriei Române în diferite zone ale țării, cu accent pe lupta grupului de rezistență condus de mr. Nicolae Dabija. În încheierea cuvântării, cei doi duhovnici au exprimat cugetarea marelui istoric savant Nicolae Iorga, care a spus : ”Un popor rămâne etern prin cultul pentru eroii săi”, și că eroii “nu mor niciodată, ei trăiesc prin noi”. Momentul religios desfășurat la mormântul celor șase eroi constituie un fapt concret că sentimentul cultului pentru eroii patriei este respectat și promovat la Sibiu, de către membrii Asociației Naționale a Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mihai Viteazul , Victor Neghină , Tribunalul Militar , Nicolae Iorga , Călin Sămărghiţan , Bolfa Silvestru , Foștilor Deținuți Politic , Asociaţiei Naţionale , Foștilor Deținuți Politici , Frontul Apărării Patriei Român , Doilea Război Mondial , Frontului Apărării Patriei Rom , Marius Bebejelea , Ordinul Cavalerilor Artgotici , Mihai Vitezul , Mihălțan Traian , Muntelui Mare , Nicolae Dabija , Înaltul Ordin , Nicolae Luca Păcală , Onea Titus , Oprița Gheorghe , Rațiu Augustin , Scridon Ioan
Vizualizari: 339
Ultimele comentarii
Acum 20 minute
Cibi
Acum 23 minute
Mora
Acum 43 minute
Sibianul comentator
Acum 43 minute
Allahu akbar
Acum 51 minute
Q