Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede ca ziua de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, să fie declarată zi liberă, sărbătoare a creştinării poporului român. Proiectul de lege iniţiat de PDL şi agreat de toate grupurile parlamentare a fost adoptat cu 236 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi 10 abţineri. "S-a spus că avem foarte multe zile libere în România. E adevărat. Cei din mediul de afaceri pot acorda o zi liberă, pe data de 30 noiembrie, iar în cazul în care nu va fi posibil se poate da zi liberă şi în altă zi, astfel încât să nu fie perturbate activităţile productive sau comerciale. Prin acest act normativ respectăm ceea ce trebuie respectat", a precizat deputatul PDL Petru Călian, citat de gândul.info, la dezbaterile generale asupra proiectului de lege.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 233


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Ion Iliescu
Acum 11 ore
Iancu
Acum 11 ore
Luca
Acum 12 ore
Bangladeju
Acum 12 ore
Aci Duțu