150 de persoane vulnerabile social vor avea un loc de muncă începand din septembrie, în şase intreprinderi sociale din Sibiu, Bucureşti, Craiova, Piatra Neamţ şi Târgovişte.
Asociația React recrutează 90 de persoane cu dizabilităţi şi 60 de persoane beneficiare de venit minim garantat pentru cele 6 intreprinderi sociale infiinţate în cadrul proiectului “Dezvoltarea Economiei Sociale prin Înființarea și Dezvoltarea de Întreprinderi Sociale”.
“Intreprinderile sociale vor derula activităţi în domeniul reciclării şi al prelucrării hârtiei reciclate (patru dintre intreprinderi) dar şi call center şi reciclare mase plastice. În funcţie de profilul fiecărei intreprinderi sociale, Asociaţia React recrutează operatori vânzări prin telefon, lucrători în serigrafie, lucrători în prelucrare mase plastice, lucrători sortatori deşeuri reciclabile, operatori calculator, lucrători comerciali”, spun reprezentanţii Asociaţiei React.
În vederea unei integrări profesionale de succes, persoanele selectate vor beneficia de consiliere profesională şi psihologică, dar şi de formare profesională specifică.
“Ne-am propus să determinam schimbari pozitive majore în comunitate, în comportamentul şi în mentalitatea oamenilor. Acest proiect, prin impactul social şi de mediu pe care îl va genera, vine să confirme, încă o dată, angajamentul Asociaţiei React de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea“, a declarat Anca Ştefan, managerul proiectului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piatra Neamț , Asociaţiei React , Anca Stefan , Asociația React , Dezvoltarea Economiei Sociale , Întreprinderi Sociale
Vizualizari: 348
Ultimele comentarii
Acum 27 minute
Eu
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 1 oră
PETRICA
Acum 1 oră
Sibiu.adrian