Senatorul PNL, Minerva Boitan a ieșit public și le-a transmis sibienilor cărora le-a fost anulate certificatele de handicap să ceară asistență juridică la sediul PNL. Ieșirea politică a senatorului liberal le dă speranțe deșarte oamenilor, susțin juriștii. „În urma unui control făcut de o comisie de la Ministerul Muncii, din octombrie şi finalizată la începutul lui martie, în jur de 1.000 de persoane nu mai sunt beneficiare de certificat de încadrare într-o categorie de handicap, unele nu mai sunt beneficiare ale unei pensii, dar toate nu mai beneficiază nici de asigurare de sănătate”, a declarat Boitan în cadrul unei conferințe de presă, insistând ca oamenii care își doresc pensiile de handicap, pot cere ajutor la sediul PNL.
Aproape o mie de persoane din 1.057 reevaluate au rămas fără pensiile de handicap, după ce certificatele de handicap le-au fost anulate în urma controalelor făcute de Comisia Superioară a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, din a doua jumătate a anului 2011. Pe lângă faptul că cei mai mulţi au rămas fără certificatul de hadicap, aceştia au rămas şi fără niciun fel de asigurare medicală.
Avocaţii cred însă că apelurile liberalilor sunt acum tardive. Termenul de 30 de zile în care persoanele care au rămas fără certificate puteau începe o acţiune în instanţă a expirat. Termenul legal de contestare al acestora este de 30 zile calendaristice, stabilit de Art. 1 si respectiv 7 din Legea contenciosului administrativ 554/2004. O astfel de contestaţie este scutită de taxa judiciară de timbru în baza Art. 90(2) alin. 4 din Legea 446/6.12.2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicat republicată şi actualizată. Deoarece însă marea majoritate a acestor decizii au fost emise şi aduse la cunoştinţă persoanelor în cauză încă din primele luni ale anului 2012, instanţa din păcate, va respinge, foarte probabil, ca tardiv introduse contestaţiile care vor fi depuse după expirarea termenului legal pentru începerea procedurii prealabile printr-o contestaţie prealabilă înaintată organului emitent al respectivelor decizii. Din acest punct de vedere ne exprimăm opinia că îndemnarea venită pe cale oficială şi faţă de toţi cei afectaţi fără a se face o diferenţiere şi/sau menţiune despre termenele de decădere din drept, ar putea produce pagube considerabile insituţiilor abilitate să soluţioneze aceste cereri, îngreunând şi chiar perturbând buna desfăşurare a activităţii acestora, creând costuri nejustificate pentru cei care îşi vor urmări un drept care deşi probabil meritat l-au pierdut deja prin nerespectarea termenelor legale. Un astfel de îndemn şi luarea unor măsuri de verificare şi dacă era cazul de contestare poate a modului în care Comisia în cauza a acţionat, ar fi fost logic acum câteva luni, imediat sau chiar după primele rezultate ale investigaţiilor acestei Comisii”, susţine avocatul Ştefan Nartea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ministerul Muncii , Ministerului Muncii , Comisia Superioară , Protecţiei Sociale , Ștefan Nartea , Minerva Boitan
Vizualizari: 402


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sile Corcodel
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Un sibian vero