Miercuri,
21.05.2025
Partial Noros
Acum
20°C

Alocațiile pentru copii vor ajunge la beneficiari din 8 mai, iar pensiile din 2 mai

Alocațiile pentru copii vor ajunge la beneficiari din 8 mai, iar pensiile din 2 mai

Alocațiile pentru copii vor ajunge la beneficiari din 8 mai, în cont bancar, în timp ce pensiile vor putea fi încasate din 2 mai, prin mandat poștal, chiar dacă începutul lunii aduce minivacanța de 1 Mai, informează Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, citat de Agerpres.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituției, toate sumele aferente plății alocațiilor pentru copii, indemnizațiilor, pensiilor și tuturor celorlalte drepturi sociale vor ajunge la timp la beneficiari.

''În aprilie, drepturile au fost plătite mai devreme pentru ca românii să se poată pregăti pentru Paști. 1 Mai, Ziua Muncii, este zi liberă pentru toți românii. Banii aferenți alocațiilor pentru copii, pensiilor și celorlalte prestații sociale vor ajunge la beneficiari în timp util, calendarul plăților fiind deja stabilit în acest sens'', a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, într-o postare publicată, miercuri, pe pagina oficială de Facebook a ministerului de resort.

Conform sursei citate, plățile se fac prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. Astfel, alocația de stat pentru copii, indemnizația de creștere a copilului, stimulentul de inserție și alocația de plasament vor ajunge în conturi bancare în 8 mai, iar începând cu 13 mai prin mandat poștal.

Totodată, drepturile persoanelor cu dizabilități vor ajunge în conturi bancare în 12 mai, iar începând cu 14 mai vor fi virate prin mandat poștal.

În schimb, alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA, indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC, ajutorul pentru susținerea familiei (VMI) și ajutorul de incluziune (VMI) vor intra în conturi bancare pe 20 mai, iar începând cu 20 mai prin mandat poștal.

 Casa Națională de Pensii Publice va face plata pensiilor astfel: prin mandat poștal: începând cu 2 mai și în cont bancar în 12 mai. Pentru pensionarii din străinătate (prin Citi Bank) plățile vor fi făcute în 20 mai.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va face plata prestațiilor astfel: între 14-16 mai plata ajutorului de șomaj va ajunge la beneficiari atât prin mandat poștal, cât și pe card. 

foto arhiva Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus