Menta

Ceaiul, uleiul, oţetul, vinul, tinctura şi binecunoscuta apă de mentă sînt soluţii ideale pe vreme de caniculă.

Menta este una dintre cele mai consumate plante pe timpul verii. Are gust plăcut, dar şi efect răcoritor. În zilele caniculare, cel mai eficient este ceaiul de mentă care, în combinaţie cu lămîia, răcoreşte, hidratează şi oferă organismului energie pentru zilele toride. Menta este o plantă medicinală, dar şi un condiment. Adăugată în salate, are acelaşi efect răcoritor. Nu există nicio altă plantă care să ne învioreze mai bine pe timpul verii cum e menta. Să redescoperim acest leac aromat şi să învăţăm în ce alte afecţiuni are efecte benefice.

Frunzele proaspete de mentă au fost folosite încă din antichitate în tratarea unor afecţiuni, iar bucătăria arabă veche a descoperit că această plantă parfumată este un ingredient gustos în bucătărie. În farmacii, o găsim în componenţa mai multor medicamente, iar în casele românilor este o plantă de leac nelipsită, fie proaspătă, fie uscată.

Popular, i se mai spune izmă, mintă sau iasmă şi se ştie că e utilă în boli de stomac. Cu decoctul se făceau spălături contra bubelor şi durerilor de cap. Ceaiul se dădea copiilor cu colici, iar dacă aveau dureri mari, se punea pe pîntece o cataplasmă caldă din frunze de izmă şi leuştean. Pentru dureri de dinţi, se ţinea în gură rădăcină pisată de mentă macerată în rachiu. Ceaiul se mai lua contra tusei, năduşelii şi contra durerilor de piept, precum şi pentru a uşura naşterile. Contra durerilor de inimă se bea ceai rece de mentă. Se mai folosea la insomnii, pentru liniştirea organismului surescitat.

Datorită componentelor active, menta are efect sedativ, dezinfectant şi cicatrizant. Frunzele şi toate părţile plantei conţin ulei eteric, lipide, acizi oleanolic, amestec de parafine, acizi fenolici, taninuri, flavonoide, glucide, carotenoide, enzime, vitaminele C, D2, săruri minerale de potasiu, calciu, fosfor, magneziu, natriu, fier, mangan, zinc, bor, cupru, molibden. Florile conţin mai mult ulei eteric decît frunzele, iar rădăcinile sînt lipsite total de acest ulei.

Datorită acestei compoziţii de excepţie, menta are acţiune antiseptică, bacteriostatică, astringentă, sedativă, deodorant şi cicatrizant extern, antidiareic, combate transpiraţia, calmează durerile, normalizează tranzitul intestinal.

Cel mai folosit preparat din mentă este infuzia. Ceaiul din frunze uscate este la fel de bun ca acela din mentă proaspătă. La noi, menta de leac nu creşte spontan, ci doar în grădini, unde se înmulţeşte foarte uşor şi repede. Se culege pe vreme bună, după ce roua de pe frunze s-a uscat. Se ia tulpina cu tot cu frunze, cu puţin înainte ca planta să înflorească. Se pune la uscat în strat subţire, pe pînză sau hîrtie, la umbră şi răcoare şi, din cînd în cînd, frunzele se mai întorc. Se păstrează în pungi de hîrtie sau săculeţi de pînză, în locuri răcoroase şi lipsite de umiditate.

Menta e utilă în tratamentul durerilor de orice tip, în special cele de cap şi reumatice. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Se acoperă şi, după 10 minute, se strecoară. Se pot bea trei ceaiuri pe zi. Dacă folosiţi mentă uscată, trebuie să puneţi doar o treime din cantitatea de plantă proaspătă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi