Uniunea de Creaţie Interpretativă a muzicienilor din România împreună cu Exces Muzic au pregătit pentru ediţia din acest an a Festivalului Icon Arts o serie de 13 evenimente.
Ediţia din 2012 a Icon Arts se va desfăşura în perioada 23 iulie – 5 august în Sibiu, Cisnădie, Mediaş, Biertan şi Cisnădioara. Festivalul va debuta cu Recitalul de chitară de la Biserica Cetăţii din Biertan şi Concertul Ansamblului Icon Arts de la Sala Thalia, ambele fiind programate pentru data de 26 iulie. Lansat în 2003, ICon Arts a devenit unul din cele mai complexe evenimente europene independente de artă contemporană.
“În 2012, ICon Arts capată o perspectivă inedită, prin afilierea la tema turistică şi culturală "Sibiu Baroc Update". Prin această temă, repertoriul Festivalului devine unul provocator, invitând publicul să descopere semnificaţii actuale, contemporane, în elemente familiare, intrate în istorie. Plasate în spatii atractive, nonconformiste, şi utilizând deopotrivă instrumente clasice, cât şi mijloace electronice, concertele acestui an aduc Festivalului ICon Arts un plus de farmec, şi, în acelaşi timp, o mai mare deschidere către publicul larg”, spun organizatorii.
Anual, la Sibiu se reunesc în jur de 150 de tineri muzicieni, dansatori, actori şi fotografi, atraşi de cadrul exceptional pentru experienţe din cele mai diverse: schimburi inter-culturale, dezvoltare profesională, self-management, concerte şi workshop-uri susţinute de personalităţi internaţionale.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Sala Thalia , Con Arts , Creație Interpretativă , Festivalului Icon Arts , Exces Muzic , Icon Arts , Biserica Cetăţii , Sibiu Baroc Update
Vizualizari: 266
Ultimele comentarii
Acum 20 ore
Mircea
Acum 20 ore
Ion de la raion
Acum 20 ore
Teo
Acum 20 ore
Trotineta
Acum 20 ore
Marina