Micile dispute ale ședințelor Consiliului Local Sibiu – loc devenit cunoscut pentru ședințele în care se votează fără discuții ample – sunt întreținute și în noua legislatură locală de Mariana Brunchea, cea care a candidat din partea PD-L pentru funcția de primar al Sibiului. În ședința de joi, de această dată, s-a prins în joc și primarul Klaus Johannis, care a retezat orice demers al lui Brunchea.
Aceasta a intervenit la chiar primul proiect de pe ordinea de zi, proiect referitor la rectificarea bugetului local. În cadrul acestei rectificări, Teatrul Național ”Radu Stanca” solicita suplimentarea subvențiilor acordate de la bugetul local cu suma de 300.000 de lei, din care 200.000 de lei sunt chirii pentru spațiile de depozitare a decorurilor. Acestea chirii vor fi renegociate la finele acestei luni și vor crește semnificativ, susține conducerea TNRS. Motivul acestor creșteri este legat de incendiul de anul trecut, care a determinat transferarea decorurilor din spațiile afectate de foc.
”Am dori să știm clauzele contractelor de închiriere”, a cerut Mariana Brunchea. După câteva secunde de liniște, în care președintele de ședință căuta cu privirea o persoană care ar putea răspunde solicitării formulate de Brunchea, directorul Teatrului ”Radu Stanca”, a ridicat mâna. ”Dacă membrii Consiliului Local sunt de acord aș putea eu...”, a spus Constantin Chiriac.
Primarul Klaus Johannis a intervenit. ”Nu suntem pregătiți pentru astfel de detalii. Dacă doamna consilier vroia să știe ar fi trebuit să se prezinte la ședința de comisie”.
Mariana Brunchea a cerut, apoi, un amendament. ”Să se renegocieze contractul de chirie, atunci am vedea și calitățile de manager ale domnului Chiriac”. Klaus Johannis a intervenit din nou. ”Nu sunt de acord cu această propunere. Să se voteze fără acest amendament”, a cerut Johannis.
Mariana Brunchea și Livia Sava s-au abținut de la vot. Restul consilierilor locali au votat ”pentru”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primarul Klaus Johannis , Livia Sava , Constantin Chiriac , Consiliului Local Sibiu , Klaus Johannis , Radu Stanca , Mariana Brunchea , Teatrul Naţional
Vizualizari: 484
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Valentino Versace
Acum 8 ore
Cartea ne face bine..
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Adrian
Acum 9 ore
Newman