Primarul Sibiului, Klaus Johannis, s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta pentru a discuta, printre altele, de proiectul noului spital de urgență, proiect blocat la stadiul de inițiativă de mai bine de trei ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, întâlnirea de luni a avut pe agendă și alte teme, politice.
”Primarul Klaus Johannis l-a rugat pe premierul Victor Ponta să sprijine proiectele Sibiului, mai ales cel legat de schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale pentru construcţia unui nou spital de urgenţă în Sibiu”, spune Mirela Gligore.
Comunicat de la Guvern
Reprezentanţii Guvernului au emis în această seară şi un comunicat de presă referitor la întâlnirea prim-ministrului Ponta cu primarul Johannis. "Premierul Victor Ponta a avut, astazi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis. În cadrul întâlnirii, cei doi au discutat despre proiectele de dezvoltare ale oraşului Sibiu, prim-ministrul Victor Ponta asigurându-l pe edil de întregul sprijin al Guvernului pe care îl conduce, pentru realizarea acestora", a transmis Guvernul României.
Istorie încâlcită
Încă de la primele discuții legate de un viitor spital de urgență, Klaus Johannis a susținut proiectul care prevedea amplasarea noii unități spitalicești pe Calea Poplăcii, la ieșirea din oraș. Aici există, în prezent, un teren folosit în trecut drept poligon de antrenamente, din care aproximativ zece ha erau solicitate Ministerului Apărări pentru ridicarea spitalului. La inițiativa amintitului Minister, Guvernul a și promovat o hotărâre, de transfer a unui teren în administrarea Ministerului Sănătății, care ar fi urmat să finanțeze lucrarea. Doar că ”din greșeală” în hotărârea de guvern a fost trecut un număr de identificare cadastrală a unui alt teren al MApN, de cinci ha, cel aflat în spatele complexului comercial Shopping City. În cele din urmă, Ministerul Sănătății a anunțat că nu mai are fonduri pentru ridicarea unui nou spital și a redat Armatei administrarea terenului.
În ultimul an de mandat ca președinte al CJ Sibiu, Martin Bottesch a solicitat Ministerului Sănătății întreaga documentație întocmită până acum pentru un viitor nou spital, în ideea demarării unui proiect public-privat pentru ridicarea unui astfel de spital. Documentele nu au mai ajuns, însă, la Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Primarul Klaus Johannis , Ministerului Sănătății , Victor Ponta , Shopping City Sibiu , klaus iohannis , Palatul Victoria , Premierul Victor Ponta , Guvernul României , Klaus Johannis , Ministerul Apărării Naționale , Primăriei Sibiu , Mirela Gligore , Ministerului Apărării Naţional , Martin Bottesch , Primarul Sibiului , Ministerul Sănătății , Calea Poplăcii , Reprezentanţii Guvernului
Vizualizari: 332
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Unul
Acum 12 ore
Tulnicul de mucava
Acum 12 ore
Unul
Acum 13 ore
Canaris
Acum 13 ore
Olingpia Gafosdea