Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Pe 14 august s-ar putea valida datele preliminare pentru Recensamantul Populatiei

 

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a solicitat Institutului Naţional de Statistică să convoace în 14 august reuniunea Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor 2011. Duşa a declarat că în 14 august, Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor 2011 ar putea valida rezultatele preliminare ale recensământului. Mircea Duşa a spus că reuniunea Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor 2011, care trebuie să valideze rezultatele preliminare ale recensământului, nu s-a putut reuni până acum din cauză că, în urma schimbării Guvernelor, nu au putut fi desemnaţi reprezentanţii ministerelor în această comisie, respectiv secretarii de stat, informează Mediafax.
Ministrul a precizat că în ultimele două zile a luat măsuri ca fiecare minister să îşi desemneze reprezentantul în comisie. Duşa a precizat că la reuniunea din 14 august, dacă nu vor fi probleme şi se va constata că au fost îndeplinite toate condiţiile, se va proceda la validarea datelor preliminare ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011.
După validarea datelor preliminare ale recensământului, vor fi introduse în sistemul electronic fişele de la recensământ, iar în 2013 vor fi anunţate rezultatele finale, a mai spus Mircea Duşa. "Finalizarea recensământului se va face odată cu introducerea în sistemuil electronic a tuturor fişelor", a precizat Duşa.
Ministrul a adăugat că preşedintele INS a spus că are nevoie de mai mulţi operatori pentru a introduce aceste date, iar pentru aceasta va fi suplimentat bugetul institutului cu o sumă de bani. "Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, în calitate de Preşedinte al Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor 2011 (CCRPL 2011) a solicitat Institutului Naţional de Statistică să convoace reuniunea CCRPL 2011, pentru data de 14 august a.c., ora 09.00, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor", se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Potrivit legii, în cadrul Institutului Naţional de Statistică funcţionează Secretariatul tehnic al Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, care efectuează lucrările de pregătire, organizare, prelucrare şi publicare a datelor recensământului, pe baza recomandărilor CCRPL. Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor este compusă din reprezentanţi ai ministerelor, conform Legii nr. 5 din 9 ianuarie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2007  privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011, a precizat MAI.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a transmis în 1 august Curţii Constituţionale că rezultatele provizorii ale recensământului din 2011 au fost publicate în 2 februarie 2012, iar cele definitive vor fi făcute publice în semestrul al doilea al anului 2013 şi că rezultatele provizorii "nu permit dezagregarea pe grupe de vârstă, implicit a populaţiei în vârstă de 18 ani şi peste".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

8 comentarii

karla

Acum 11 ani

2 ani ca sa finalizeze un recensamant? doamne in ce tara traim.....
Raspunde

titi

Acum 11 ani

sa sti ca aproape in toate tarile din europa a fost recesamant anul trecut,dar tot la anul se dau cifrele exacte,pentru ca asa cere consiliul europei.traim in europa.recesamantul e comandat de institutul european de statistica,ei vor sa ca toate tarile sa faca recesamantul impreuna sa se dea o cifra pe toata europa.si asta din zece in zece ani.numai germania,franta spania si malta au facut o numaratoare acum cinci ani,restul tarilor anul trecut.
Raspunde

www

Acum 11 ani

Si ce daca se intruneste Comisia?? Oricum ar fi,„actul„produs de aceastta,nu poate fi luat in calcul de CCR !ar fi complet ilegal,pt ca nu poti sa schimbi datele in „timpul jocului„ Daca o fac totusi,USL se descalifica complet in tara si mai ales in afara ei.
Raspunde

Vasi

Acum 11 ani

ALOOO.....cred ca unii nu si-au luat medicamentele,ce ai vrea ma sa iau in calcul?....cresterea brusca a populatiei tarii dupa anul de gratie 2004?.....pai daca nu iau in calcul numarul real de alegatori,despre ce CVORUM mai vorbim?.......lu basascu si tie,v-ar conveni ca la anu sa aflam ca de fapt a fost indeplinit cvorumul anul asta?......mie NU,si taman de aia nu musc la bisnitareli pedeliste de cacao,si sunt multi care n-o fac,spre disperarea voastra......
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

PRIORITATI, daca nu ignorati SECETA generala si combinati si cu vestea aceasta, vedeti CE ESTE IMPORTANT: [...] ATENTIE! Rezervele de alimente vor scadea din nou____ 10 Aug 2012 , 10:01. WALL-STREET: Rezervele constituite din cele mai importante cereale vor inregistra al treilea an de declin, din cauza secetei care afecteaza trei continente, majorand costurile importurilor de alimente, estimate deja de Organizatia Natiunilor Unite (ONU) la nivelul record de 1.240 miliarde de dolari.[...]___***www.wall-street.ro/articol/International/135619/rezervele-de-alimente-la-nivel-global-vor-scadea-pentru-al-treilea-an-consecutiv.html
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

Pretul porumbului, un nou nivel record 11 Aug 2012 , 12:47 WALL-STREET:__ Pretul porumbului, un nou nivel record__ Pretul porumbului a crescut vineri la un nou nivel record dupa ce autoritatile americane au anuntat ca seceta care devasteaza cea mai importanta regiune agricola a SUA a distrus a sasea parte a recoltei de proumb in numai o luna, potrivit Financial Times.__***www.wall-street.ro/articol/International/135680/pretul-porumbului-record.html
Raspunde

mosu

Acum 11 ani

simplu ar fi basescu aut dar cred ca tara va fi aruncata in haos odata cu anuntul CCR < Ptr unu ca b...... sufera un poporsarac si mocirlit in necazuri
Raspunde

STEFAN Lucian @ Georg

Acum 11 ani

Domnule - daca se gestiona productia de prea plin de anul trecut iar statul achizitiona din piata romaneasca libera produse agricole la pret normal ( adica surplusul ) si le vindea anul asta la acelasi pret acum ne durea in basca de pretul cerealelor ! Adica faci media intre un an bun si unul dezastru si iese un an normal ! Nu ? In schimb ne plangem - da, Eu stiu raspunsul FLUTUR de ce nu l-a stiut ? Va zic tot eu - pentru ca e importator de orice de aia ! Si nu plateste taxe pe ce importa pentru ca il sustine Blaga in vami ! Ok - asta e raspunsul - de aia ne merge prost ! Ca in loc sa exportam trebuie musai sa importam ca sa ii mearga ordinarului de Blaga banutii !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus