”Premierul Victor Ponta a limitat grav atribuţiile CNA, precum şi libera concurenţă pe piaţa audiovizualului prin ordonanţa de urgenţă de ieri, prin care guvernul a modificat Legea Audiovizualului”, susține deputatul ARD, Raluca Turcan într-un comunicat de presă remis miercuri. ”După asigurările de europenism date de Victor Ponta pe 15 noiembrie, când spunea că legislaţia în domeniul audiovizual din România se va modifica dacă şi când Uniunea Europeană decide acest lucru, guvernul USL a modificat pe furiş exact ceea ce pretindea că nu va modifica. Premierul Ponta a minţit încă o dată. Dacă ar trece pe Podul Minciunilor din Sibiu în timp ce vorbeşte despre intenţiile lui politice sau administrative, cu siguranţă acest pod s-ar prăbuşi rapid, scrie Turcan în comunicat.
Potrivit deputatului PDL, prin această Ordonanță, Guvernul Ponta a diminuat drastic puterea CNA, cu scopul de a creşte substanţial puterea televiziunilor. ”Desfiinţându-se sancţiunile executorii ale CNA, orice televiziune va putea încălca oricând legislaţia audiovizuală fără a se putea teme de o reacţie rapidă şi executorie a CNA. CNA se transformă astfel într-un paznic dezarmat şi lipsit de orice influenţă în reglementarea audiovizualului românesc. De asemenea, prevederile ordonanţei de urgenţă limitează principiul concurenţei oneste pe piaţa audiovizualului. Redefinirea “serviciilor de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice” va duce la oligarhizarea pieţei audiovizualului”, susține Raluca Turcan.
Declaraţia de presă:
Premierul Victor Ponta a limitat grav atribuţiile CNA, precum şi libera concurenţă pe piaţa audiovizualului prin ordonanţa de urgenţă de ieri, prin care guvernul a modificat Legea Audiovizualului.
După asigurările de europenism date de Victor Ponta pe 15 noiembrie, când spunea că legislaţia în domeniul audiovizual din România se va modifica dacă şi când Uniunea Europeană decide acest lucru, guvernul USL a modificat pe furiş exact ceea ce pretindea că nu va modifica. Premierul Ponta a minţit încă o dată. Dacă ar trece pe Podul Minciunilor din Sibiu în timp ce vorbeşte despre intenţiile lui politice sau administrative, cu siguranţă acest pod s-ar prăbuşi rapid.
Guvernul Ponta a diminuat drastic puterea CNA, cu scopul de a creşte substanţial puterea televiziunilor. Desfiinţându-se sancţiunile executorii ale CNA, orice televiziune va putea încălca oricând legislaţia audiovizuală fără a se putea teme de o reacţie rapidă şi executorie a CNA. CNA se transformă astfel într-un paznic dezarmat şi lipsit de orice influenţă în reglementarea audiovizualului românesc.
De asemenea, prevederile ordonanţei de urgenţă limitează principiul concurenţei oneste pe piaţa audiovizualului. Redefinirea “serviciilor de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice” va duce la oligarhizarea pieţei audiovizualului.
Consider că ordonanţa adoptată pe furiş de guvernul Ponta deschide de asemenea poarta pentru şantajul televiziunilor la adresa agenţilor economici. Eliminarea în fapt a agenţiilor de media pune agentul economic în faţa controlului şi presiunii directe a unuia sau altuia dintre posturile de televiziune.
Peste tot în ţările democratice companiile cumpără reclamă TV prin agenţii de media, tocmai pentru a se evita presiunile nedorite ale televiziunilor asupra companiilor.
În fine, firmele de cablu vor fi sancţionate dur, excesiv şi prin amenzi executorii (lucru pe care ordonanţa l-a exclus în cazul încălcărilor sancţionabile de către CNA) pentru lipsa unui semnal constant şi unitar pentru posturile de televiziune.
Constatăm deci că ordonanţa de urgenţă referitoare la CNA nu ofera un regim unitar de intervenţie iar principalii perdanţi sunt CNA, firmele de cablu, companiile care îşi fac reclamă la TV, agenţiile de publicitate media şi, mai ales, publicul consumator de televiziune.
Această ordonanţă de urgenţă a guvernului Ponta este, pentru domeniul audiovizualului, echivalentul abuzurilor USL din vară în domeniul justiţiei şi al statului de drept. E o lovitură dură dată pieţei audiovizualului de către guvernul Ponta.
Consider de aceea că Guvernul Ponta trebuie să retragă imediat ordonanţa de urgenţă adoptată şi să revină la o atitudine europeană în privinţa CNA şi a audiovizualului românesc.
Raluca Turcan
Deputat de Sibiu
Preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cornel Sibianul
Acum 2 ore
Ada
Acum 2 ore
Ioan Rotar
Acum 2 ore
Rotar
Acum 3 ore
EVREU