Un litru de ulei la 2,5 lei, un kilogram de zahăr la doi lei sau pateu cu un leu sunt genul de prețuri care vor fi utilizate în viitorul magazin Somaro ce va fi deschis în Sibiu săptămâna viitoare. Din acest magazin vor putea cumpăra doar sibienii care posedă un permis de intrare, ce va fi eliberat numai către cei (care provin din familii) cu venituri lunare de sub 500 de lei/persoană. Cu acest permis, de la Somaro vor putea face cumpărături de cel mult zece lei pe zi, în cel mult trei zile ale săptămânii.
În România mai există doar două astfel de magazine, la București și la Satu Mare. Inițiativa Asociației Somaro presupune colectarea de donații de la diferite unități comerciale, donații în produse care nu mai pot fi vândute prin rețele clasice de magazine din cauza unor ”mici defecte”, cum ar fi ambalajele murdare sau ușor deteriorate. În cadrul magazinelor Somaro sunt puse în vânzare produse alimentare și nealimentare, bunuri de uz casnic.
Magazinul Somaro Sibiu va funcționa din dimineața zilei de 5 decembrie, pe strada Electricienilor. Inițiativa magazinului social aparține Fundației Katharina Turnauer și Fundației ERSTE. ”SOMARO – Social Market Romania – se bazează pe un concept dezvoltat de SOMA Austria care a lansat primul magazin social la Linz, în 1999. Ideea era de a realiza un supermarket care să ofere clienților cu venituri foarte scăzute mărfuri ce nu mai pot fi comercializate în magazin. Inițiativa s-a bucurat de succes astfel că, în prezent, în Austria există 33 astfel de magazine sociale”, informează inițiatorii într-un comunicat de presă.
Foto
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Fundației Katharina Turnauer , Satu Mare , În România , Inițiativa Asociației Somaro , Magazinul Somaro Sibiu , Social Market Romania
Vizualizari: 294
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Bambolero
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
VP
Acum 5 ore
Pintilie
Acum 5 ore
Emil