Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Gazul se intareste cu jucatori de la AC Milan

Potrivit oficialilor medieșeni, în februarie clubul italian va trimite în probe un atacant și un apărător la Gaz Metan.

Rezultatele acordului dintre cluburile Gaz Metan Mediaș și AC Milan se vor vedea în cantonamentul pe care aceștia îl vor susține în Antalya, la începutul lunii viitoare.

„Încercăm să reîmprospătăm lotul. Referitor la acordul cu AC Milan, jucătorii care vor veni să se pregatească vor veni direct în Antalya pentru că aici nu au unde să se pregătească. Vom vedea dacă se vor acomoda, dacă le va conveni. Nu vin în probe, noi suntem la mâna lor”, a spus președintele Gazului Metan, Ioan Horoba, în cadrul unei conferințe de presă susținută vineri, 11 ianuarie.

Potrivit acestuia, Gaz Metan nu își permite achiziții costisitoare, astfel că medieșenii sunt precauți când vine vorba despre posibilele ținte. „ O sa vină jucători în probe, dar nu dăm nume pentru că trăim în România şi, atat timp cât nu se perfectează ceva, se aduc grave deservicii în sensul că poate fi deturnat sau ne înţelegem la o sumă şi, în final să vină şi să pluseze. Noi nu suntem un club care să ne permitem să facem achiziţii", a declarat Ioan Horoba.

 

De menționat că până în prezent la Mediaș nu a venit niciun jucător, deși mai multe nume au fost vehiculate. În ceea ce îl priveşte pe Akaki Khubuthia,oficialul a precizat că dacă nu își va găsi echipă până în 20 februarie, se va întoarce la Mediaş.

Gazul pleacă în Antalya la începutul lunii februarie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus