Joi,
11.09.2025
Ploi Scurte
Acum
20°C

Doua noi automate de bilete Tursib: unul pe M. Viteazu, altul in Zona industriala vest

Reprezentanții societății de transport în comun deținută de Consiliul Local Sibiu anunță că în perioada imediat următoare vor fi amplasate două noi automate stradale pentru vânzarea biletelor. ”În prezent, un număr de 14 automate sunt amplasate în staţii cu flux mare de călători şi urmează să se amplaseze încă două astfel de aparate, unul pe Bulevardul  Mihai Viteazu şi unul în Zona industrială vest, în staţia «SC Continental»”, anunță reprezentanții administrației locale.
Alături de acest sistem automatizat, cei de la Tursib au mai pus în aplicare și cel care permite plata biletelor în autobuze, cu ajutorul cititoarelor de card de tip contactless, proiect susținut financiar de cei de la Mastercard. În prezent, astfel de cititoare de carduri există în toate autobuzele, anul trecut prin intermediul lor fiind plătite 33.000 de bilete, anunță administrația locală.
 

  • Numărul de bilete vândute de Tursib a crescut în anul 2012 cu 12%, comparativ cu anul 2011, iar proporţia biletelor vândute prin automate (stradale şi contactless) a ajuns în anul 2012 la 30% din totalul biletelor vândute, cu 5% mai mare faţă de anul 2011”, comunicat Primăria Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

#

Acum 12 ani

E bine ca o sa puna pe Mihai Viteazu, la chioscul de ziare era mereu un bilet: \"Vin imediat\". Chioscul pe care scrie mare \"TRIBUNA\".
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus