Luni,
16.09.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Dupa patru luni: notarul Marginean, eliberat din arest. Inalta Curte are ultimul cuvant

La mai bine de patru luni de când a fost arestat, notarul Răzvan Mărginean a fost pus în libertate de Curtea de Apel Alba, care a respins, vineri seara, propunerea de prelungire a măsurii de arest preventiv, susținută de procurorii DIICOT. Răzvan Mărginean va trebui, însă, să aștepte și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție unde, cu siguranță, procurorii DIICOT vor formula recurs. Alături de Mărginean, magistrații Curții de Apel Alba au decis să îl elibereze din arest și pe inculpatul Nicolae Șandru. În ceea ce îi privește pe ceilalți zece inculpați (Cornea Constantin, Damian Dumitru Daniel, Iuliuţ Bucur Daniel, Jucan Bogdan, Tanciu Ioan, Cornea Mihai, Duşe Sorin Daniel, Rujan Cosmin Gheorghe, Haiduc Cătălin Marian și Filimon Flaviu Ioan), Curtea de Apel a decis să mențină starea de arest preventiv pentru încă 30 de zile. ”Hotărârea poate fi atacată cu recurs în 24 de ore. Până atunci, toți rămân în arest”, arată Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia.
Cazul notarului Mărginean a mai fost în atenția judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din România, în noiembrie anul trecut. Atunci, notarul arestat a formulat recurs la decizia Curții de Apel Alba de a menține starea de arest preventiv încă 30 de zile.

Toți inculpații din ”Dosarul cămătarilor” au fost reținuți în urma unor descinderi efectuate de procurorii DIICOT în noiembrie anul trecut. Cei aflați acum în arest sunt acuzați de faptul că au constituit o rețea infracțională, care a prejudiciat cel puțin 15 persoane. În urma unor acte notariale întocmite de Răzvan Mărginean, procurorii DIICOT susțin că ceilalți membri ai rețelei împrumutau bani pentru care solicitau dobânzi săptămânale sau lunare între 10 și 50 la sută. Pentru a se asigura că își primesc banii înapoi, membrii grupării își obligau victimele să constituie garanții imobiliare, executate în caz de neplată.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Sibianca

Acum 11 ani

In sfarsit o decizie inteleapta! In sfarsit se elibereaza un om care nu este vinovat!
Raspunde

ha ha

Acum 11 ani

BA NAROZILOR , BANI SI SUFERINTELE , NECAZURILE , OAMENILOR CE FACETI CU ELE .
Raspunde

...

Acum 11 ani

si rujan cosmin gheorghe e nevinovat!
Raspunde

EU

Acum 11 ani

NU VA MAI DATI CU PAREREA,TOTI SUNT VINOVATI,AU DISTRUS VIETI,AU INSELAT,EU SUNT PRINTRE CEI PAGUBITI,NU MAI LUATI APARAREA UNOR NENOROCITI ,RUSINEA SIBIULUI
Raspunde

...

Acum 11 ani

sti tu ca Rujan e vinovat \"EU\"???
Raspunde

eu

Acum 11 ani

mai draga,,...,,cred k tu traiesti bine,eu nu,cred k tu nu ai fost inselat cu 20.000 euro,eu da,cred k tu ai unde sa dormi,eu nu,...PAI VOI CREDETI K CEI DE LA DIICOT FAC ARESTARI DE OCHII LUMII???mai lasa ma k nu-i vinovat,,,toti erau uniti ,,ce dracu ,iti trebuie facultate sa inteleaga un raman k toti imparteau banii...vezi de treaba ta si nu mai apara un infractor nenorocit,k dumnezeu nu doarme si poate te loveste si pe tine...asa k sunt unii nevinovati si cei care au fost inselati sunt vinovati.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus