După nouă ani de procese și la mai bine de 12 ani de la fapte, dosarul notarului Răzvan Mărginean, al cămătarilor și falșilor dezvoltatori imobiliari a ajuns la final. Unul cu pedepse mai mici decât cele pronunțate de instanța de fond acum cinci ani. Și asta din cauză că o parte din fapte s-au prescris până când magistrații Justiției din țara noastră să afle adevărul și să mai ”împartă dreptatea”.
Era luna noiembrie a anului 2012, când procurorii DIICOT Sibiu au descins în casele mai multor cămătari, așa-ziși dezvoltatori imobiliari și în cea a notarului Răzvan Mărginean. De spolierea a peste două milioane de euro de la 17 victime șantajate, bătute, amenințate cu moartea și traficarea pentru prostituție, drogate și înșelate erau acuzați cei 12 inculpați.
În realitate, numărul victimelor și al prejudiciilor este mult mai mare. ”Interceptările telefonice realizate în cauză indică mai multe persoane vătămate însă multe dintre acestea nu au avut curajul pentru a reclama faptele a căror victime au fost”, consemnează judecătorii Curții de Apel Alba Iulia, în sentința pe care au dat-o în toamna lui 2017. Sentință care a fost atacată și de procurorii DIICOT Sibiu și de inculpați și de părțile vătămate la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Aici, judecarea apelului a început în mai 2018 și s-a încheiat ieri.
Dura lex?
Încă din procesul derulat pe fond la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru patru dintre inculpați a intervenit prescripția specială. Acuzați de șantaj în formă continuă sau complicitate la șantaj de procurorii DIICOT Sibiu, pentru Daniel Sorin Dușe, Nicolae Șandru, Ion Tanciu și Mihai Cornea judecătorii de la Alba Iulia au constatat la patru ani de la începerea procesului că ”va înceta procesul pornit împotriva inculpaților”.
Faptele imputate celor patru sunt mai multe. Redăm doar un exemplu, consemnat de judecătorii curții din Alba Iulia, exemplu în care au fost implicați Nicolae Șandru și Daniel Sorin Dușe. De la acesta din urmă, un sibian împrumutase 2.000 de euro în 2007, pe care i-a restituit cu dobândă într-un total de 4.000 de euro. Doi ani mai târziu, același sibian a mai cerut un împrumut de 2.000 de euro, pentru o lună, termen la care să restituie tot suma de 4.000 de euro. ”La termenul stabilit pentru rambursare, inculpatul Daniel Sorin Dușe a solicitat restituirea sumei de 4.000 euro și, deoarece persoana vătămată nu a făcut plata, a început să o amenințe cu acte de violență și cu moartea. Deoarece persoana vătămată nu a plătit la timp (în viziunea inculpatului), inculpatul Daniel Sorin Dușe a adăugat dobândă la dobândă săptămânal și la puțin timp după aceea i-a comunicat persoanei vătămate că îi datorează suma de 80.000 euro, amenințând-o în continuare cu acte de violență și cu moartea în cazul în care nu plătește”. După ce a apelat la o prietenă din Germania care le-a adus cămătarilor 27.000 de euro, Daniel Dușe și Nicolae Șandru au continuat cu amenințările și au obligat victima să mai ia un împrumut de 55.000 de euro, scadent la trei luni, pentru care să garanteze cu apartamentul mamei sale. ”Ulterior, apartamentul a fost executat și adjudecat”, consemnau judecătorii de la Alba Iulia în sentința pronunțată în 2017. În total, pentru 2.000 de euro împrumutați, victima cămătarilor pentru care ”a intervenit prescripția” a plătit aproximativ 200.000 de euro.
Aceiași judecători explicau câteva zeci de pagini mai jos și cum au scăpat cei patru. Redăm exemplul unuia din inculpați, Daniel Sorin Dușe. Căruia, în cadrul procesului, instanța i-a aplicat (după cum prevăd normele) legea cea mai favorabilă, fiind vorba de Codul penal din 1969. Potrivit căruia, șantajul era pedepsit cu închisoarea de la șase luni la cinci ani (pedepse mai blânde față de cele din actualul Cod Penal, care prevede închisoarea de la doi la șapte ani). Prin urmare, și prescrierea a intervenit mai repede. ”Conform dispozițiilor Codului penal din 1969, în ce privește infracțiunea de șantaj dedusă judecății a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, întrucât raportat la data săvârșirii faptelor – începutul anului 2009 - a fost depășit termenul de 7 ani și 6 luni, împlinit în luna februarie 2017. Potrivit dispozițiilor Noului Cod penal, termenul de prescripție al răspunderii penale nu ar fi fost împlinit la acest moment (16 ani calculați începând cu 04 martie 2008)”, exemplifică instanța de fond în sentința dată în octombrie 2017, adică la opt luni de la împlinirea termenului de prescripție.
Înalta Curte, noi prescripții
Până să se termine judecata și în apelul de la Înalta Curte, magistrații Justiției românești au descoperit noi prescripții. Cămătarii din dosar au fost ”iertați” de acuzația de constituire de grup infracțional organizat, pentru că, din nou, a intervenit prescripția. Constantin ”tatăl nostru” Cornea și Daniel Dumitru Damian, printre cele mai importante nume de cămătari din dosar, au scăpat de aceste acuzații.
Așa s-a ajuns ca de la totalul de 29 de ani de închisoare (dintre care șapte ani cu suspendare) dați ca pedepse la Curtea de Apel Alba Iulia, Înalta Curte să reducă anii de pușcărie la 25 (dintre care patru ani și jumătate cu suspendare).
Fapte penale inițiale | Pedeapsă Curtea de Apel Alba Iulia | Pedeapsă Înalta Curte de Casație și Justiție | |
Răzvan Emilian Mărginean | Sprijinire grup infracțional nestructurat, complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave | 3 ani de închisoare cu suspendare | 2 ani de închisoare cu suspendare |
Constantin Cornea | Constituire de grup infracțional organizat șantaj, șantaj în formă continuă | 4 ani de închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor civile | 3 ani și patru luni de închisoare (pentru constituirea de grup infracțional organizat a intervenit prescripția) |
Daniel Dumitru Damian | Constituire de grup infracțional organizat șantaj, șantaj în formă continuă | 4 ani de închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor civile | 3 ani și patru luni de închisoare (pentru constituirea de grup infracțional organizat a intervenit prescripția) |
Daniel Bucur Iliuț | Sprijinire de grup infracțional organizat și șantaj în formă continuă | 5 ani și 10 luni de închisoaere și 1 an interzicerea drepturilor civile | 5 ani și 10 luni de închisoare și 1 an interzicerea drepturilor civile |
Florin Bogdan Jucan | Sprijinire de grup infracțional organizat, complicitate la șantaj | 1 an și șase luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 3 ani și șase luni | Menține soluția |
Daniel Sorin Dușe | Șantaj în formă continuă | Fără pedeapsă, a intervenit prescripția | Menține soluția |
Nicolae Șandru | Complicitate la șantaj | Fără pedeapsă, a intervenit prescripția | Menține soluția |
Ion Tanciu | Șantaj în formă continuă | Fără pedeapsă, a intervenit prescripția | Menține soluția |
Mihai Cornea | Șantaj în formă continuă | Fără pedeapsă, a intervenit prescripția | Menține soluția |
Cătălin Marian Haiduc | Constituirea de grup infracțional nestructurat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave | 4 ani de închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor civile | Menține soluția |
Cosmin Gheorghe Ruja | Constituirea de grup infracțional nestructurat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave | 4 ani de închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor civile | 4 ani de închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor civile |
Ioan Flaviu Filimon | Constituirea de grup infracțional nestructurat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave | 3 ani de închisoare cu suspendare | 2 ani de închisoare cu suspendare |
Sursa datelor: sentințele pronunțate de Curtea de Apel Alba Iiulia și Înalta Curte de Casație și Justiție a României
Situația notarului Mărginean
Una din figurile principale ale acestui dosar, notarul Răzvan Mărginean, a fost exonerat de acuzația de constituire de grup infracțional organizat încă din procesul derulat la Alba Iulia. ”Deși în majoritatea cazurilor, persoanele vătămate menționate în această secțiune a rechizitoriului susțin că inculpatul Mărginean Răzvan Emilian «era pe o mână cu inculpații», Curtea remarcă faptul că aceste date nu sunt și suficiente pentru a reține fără dubiu vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat. Arată persoanele vătămate în declarațiile lor că inculpatul Mărginean Răzvan Emilian era la curent cu activitățile infracționale ale grupării, cunoștea că acestea erau șantajați și amenințați, încasa bani cu titlu de taxă notarială în plus față de sumele menționate pe chitanțe, ceilalți inculpați discutau de dobânzile percepute părților vătămate în prezența notarului. Toate actele erau întocmite de către notar înainte ca victimele să se prezinte la el la birou și fără ca acestea să-i preda anterior actele de proprietate sau să-și exprime consimțământul. Din economia actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, nu rezultă mai presus de orice îndoială că inculpatul Mărginean Răzvan Emilian (notar public) ar fi sprijinit deliberat grupul prin încheierea unor contracte de împrumut cu garanție imobiliară și de vânzare cumpărare”, constata instanța de fond.
Prin urmare, notarul Mărginean a mai fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare doar pentru implicarea sa în schemele falșilor dezvoltatori imobiliari Cătălin Marian Haiduc, Cosmin Gheorghe Ruja și Ioan Flaviu Filimon. Aceștia puneau în vânzare proiectele unor mansarde de blocuri, pentru care solicitau avansuri și pe care le vindeau de mai multe ori. ”Notarul, în înțelegere cu vânzătorii, a profitat de buna credință a persoanelor vătămate care doreau să cumpere apartamentele, le încheia acestora doar o încheiere de dată certă sau încheiere de legalizare, nu le autentifica antecontractele și nu le notifica la CF, fapt ce a permis vânzătorilor să vândă ulterior aceleași apartamente și altor persoane”, au reținut magistrații.
Avansurile încasate de Haiduc și complicii săi erau cuprinse între 7.000 și 20.000 de euro, prejudiciul total fiind de 128.000 de euro, din cele descoperite de autorități.
În cazul lui Cătălin Haiduc, acesta a mai fost condamnat într-un alt proces pentru fapte similare, la fel ca și un alt complice de al lui, Cosmin Gheorghe Ruja. Patru ani de închisoare au primit fiecare.
Cămătarii de lângă noi
Istoriile victimelor din dosarul a cărui finalitate este mai sus descrisă pot fi greu de digerat pentru oamenii unei țări europene. Spre exemplu, un proprietar de firmă de confecții metalice din Ocna Sibiului a împrumutat de la Dumitru Daniel Damian 2.000 de euro, în 2008. Avea de plătit o dobândă de 800 de euro pe lună și a pus gaj o Skoda Octavia. Afacerile nu mergeau cum trebuie, plata dobânzilor mai întârzia, astfel că în scurt timp ”împrumutul” a fost recalculat de Damian la o valoare de 17.000 de euro, cu o dobândă lunară de 4.000 de euro. În vara lui 2009, proprietarul firmei a ajuns să fie bătut în mai multe rânduri, după care creditul a trecut și în grija altui cămătar – Cornea Constantin, zis Cristi, dar și ”tatăl nostru”. În 2010, patronul a fost obligat să semneze un contract prin care recunoștea o datorie de 50.000 de euro, de plătit până la finele anului. A fost forțat să-și dea cămătarilor mașinile, arată patronul, să facă lucrări la casele acestora, să le dea chiar și o mașină ce aparținea cumnatului său. În total, a ”rambursat” valori de 120.000 de euro. După plângerea penală pe care a făcut-o cămătarilor, s-a ales cu noi amenințări. ”Soţul meu s-a întâlnit cu Cornea şi acesta i-a transmis că şi dacă vor intra la puşcărie doi-trei dintre ei, rămân afară 20, care se vor ocupa de el”, a relatat soția omului de afaceri.
Probabil una dintre cele mai șocante relatări rămâne cea a unui agent imobiliar din Sibiu, care vrând să cumpere un BMW tocmai de la cămătari a ajuns să se împrumute cu 12.000 de euro de la același Dumitru Damian. Nu a mai putut plăti dobânda. Presat de cămătari, și-a convins unchiul din Statele Unite - care deținea mai multe terenuri în preajma Sibiului – să îi întocmească o împuternicire pentru a putea vinde un teren. Împuternicirea a fost întocmită la modul general, iar de la primul teren ”vândut” lui Damian, agentul a ajuns într-un vârtej al creșterii dobânzilor și datoriilor ce au dus la pierderea a unor terenuri și bunuri estimate la 650.000 de euro. O parte din așa-zisa vânzare a acestor terenuri (agentul imobiliar nu primea niciun ban și, evident, nici unchiului din State nu îi erau plătite bunurile) s-a perfectat la biroul notarial al lui Mărginean. ”Am auzit că domnul a fost legat de pom, drogat pentru a fi forţat să încheie acele contracte”, declara Mărginean în fața procurorilor.
Pentru împrumuturi de două – trei mii de euro, cămătarii au ajuns să dea, efectiv, oameni afară din casă după ce îi punea să semneze acte de garantare. Iar presiunea psihică se crea prin amenințări din cele mai dure. ”La începutul anului 2009, inculpații Cornea Constantin, Jucan Bogdan Florin și Tanciu Ion s-au deplasat la locuința persoanei vătămate și după ce Tanciu Ion a dus copiii în altă încăpere, l-au amenințat cu moartea pe persoana vătămată și au solicitat ca în contul datoriei ce o avea, să le-o dea pe concubina sa și pe fiica minoră a persoanei vătămate pentru a le duce în Spania unde vor fi trimise să se prostitueze și cu banii obținuți să-și achite datoria. De asemenea au cerut persoanei vătămate să-și doneze sau să vândă rinichii și ficatul, iar cu banii obținuți să le plătească datoria”, este consemnat în actele prin care magistrații români ”au făcut dreptate”.
Citește și Cămătarii din Dosarul Mărginean: sunt liberi, divorțează și lasă soțiilor 95% din averi
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: cosmin gheorghe ruja , daniel sorin dose , daniel iliut , daniel damian , razvan margiean , dosarul camatarilor sibiu , dosarul notarului marginean , Mihai Cornea , Răzvan Mărginean , Ioan Flaviu , Nicolae Șandru , Ion Tanciu , Constantin Cornea , Florin Bogdan Jucan
Vizualizari: 10664
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Dumitru
Acum 1 oră
HBomb
Acum 2 ore
JO
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Nonick