Echipa de muncitori ai companiei care lucrează la amenajarea piațetei urbane din fața Cercului miitar din Sibiu au îndepărtat pavajul din zona unde va fi amplasată fântâna arteziană și au realizat săpăturile pentru fundațiile acesteia, anunță Primăria într-o informare privind stadiul lucrărilor.
Pe pagina de Facebook a Primăriei Sibiu, funcționarii transmit că lucrările „avansează”.
Aflăm că până în prezent, echipele au îndepărtat pavajul din zona unde va fi amplasată fântâna arteziană, au realizat săpăturile pentru fundațiile acesteia și pentru gradena care va fi amenajată pe partea dreaptă, precum și devierea și protejarea rețelelor de utilități existente.
În această etapă, se lucrează la armăturile fundației fântânii arteziene, urmând ca în perioada următoare să fie turnată structura acesteia.
Potrivit municipalității, în continuare vor fi realizate lucrările la gradena din partea dreaptă și se va trece la echiparea fântânii cu elementele constructive și alte sisteme tehnice.


Amintim că lucrările de amenajare a piațetei din fața Cercului Militar de pe Bulevardul Victoriei au început la mijlocul lunii septembrie. Contractul în valoare de 5,83 de milioane de lei a fost câștigat de SC Strabag București. Termenul de finalizare a investiției este de 5 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 617


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Gazetarul amator
Acum 3 ore
Doru
Acum 3 ore
X
Acum 3 ore
Periscop
Acum 3 ore
Constantin