Luni,
02.02.2026
Ninsori Usoare
Acum
0°C

Mediasul "moare" fara Romgaz

Un sfert din veniturile proprii ale municipiului Mediaș sunt asigurate din cotele defalcate din taxele și impozitele pe care le plătește Romgaz. Doar în primele trei luni ale acestui an, societatea de gaz a încheiat cu firme din oraș contracte de peste zece milioane de euro. Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, spune că mutarea Romgaz la București trebuie făcută pentru ”o prezență mai activă în spațiul internațional”.

De la mersul administrației publice, la sport, de la puterea de cumpărare a medieșenilor la mersul companiilor locale, aproape totul gravitează la Mediaș în jurul celor doi giganți din domeniul gazelor: Romgaz și Transgaz. Acum însă, ministrul delegat pentru Energie, brașoveanul Constantin Niță, dorește mutarea conducerii celor două companii la București. Motivul: numai de acolo se pot face văzute la nivel internațional. Deocamdată, însă, acestea sunt declarații. Cert este că, pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor, la primul punct va fi supusă votului ”aprobarea înființării unui sediu secundar în municipiul București”.

Mulți dintre medieșeni văd acest lucru drept un prim pas către ”visul” mai multor lideri care, vremelnic, au deținut puterea la București: acela de a muta, administrativ, sediul societății în Capitală.

De ce?

Potrivit Elenei Sanda, consilier al ministrului Constantin Niță, ”deocamdată nu există toate informațiile”. Însă intenția atragerii înspre București a companiilor din domeniul gazelor este certă. ”Există această discuție a mutării sediilor Romgaz și Transgaz la București. Din câte știu, este vorba de mutarea managementului. Aflate la București, companiile vor putea fi mult mai prezente în spațiul internațional, căci acesta este un proiect al domnului ministru”, a declarat Elena Sanda pentru Turnul Sfatului.

Primăria: 22 de milioane de lei

Primarul Mediașului, Teodor Neamțu, face un calcul rapid. ”22 de milioane de lei intră la bugetul local al orașului din plata taxelor și impozitelor de către Romgaz. Reprezintă un sfert din veniturile proprii ale Mediașului. Am făcut, prin urmare, un apel la toate forțele politice, sindicale, economice, să ia atitudine față de această intenție. Nu contează dacă mută un director la București. Este de ajuns să ducă alături de acest director și sediul fiscal”, spune Teodor Neamțu.

Potrivit legislației din România, din impozitul pe venit pe care îl plătește un agent economic, 41,75% este redistribuit de către Ministerul Finanțelor direct în conturile administrației locale, în a cărui jurisdicție își are sediul compania respectivă.

Partener de nădejde

Dincolo de politica de implicare socială pe care a dus-o fiecare conducere a Romgaz, societatea rămâne un partener serios pentru multe dintre societățile din Mediaș. În cei peste 100 de ani de istorie pe care îi are Romgazul (sub diferite denumiri) în municipiul de pe Târnava Mare, în jurul acestei societăți a crescut o întreagă industrie. Numai în primele trei luni ale acestui an, din cele aproximativ 100 de achiziții publice finalizate, mai bine de zece au desemnat firme din Mediaș drept câștigătoare. Valoarea totală a contractelor atribuite prin aceste licitații este de peste 47 de milioane de lei. Fie că vorbim de contracte ample (cum este cel semnat cu Dafora, 20,15 mil. lei fără TVA, pentru lucrări de foraj și probe de producție la Chendu), fie că vorbim de sume mici (573 de lei, pentru repararea pneurilor, contract încheiat cu SC Automotive Service SRL), câștigarea acestora ține și de proximitatea spațială. ”Cum să vă spun, mie nu mi-ar fi greu să particip la licitații nici dacă ar avea sediul la Constanța. Dar ăștia, mai mici, vor dispărea, pentru că nu mai au clienți. Și nu își vor permite să participe la licitații la sute de kilometri depărtare. Plus că pierdem o întreagă școală și tradiție. Nu, e inacceptabil”, a declarat pentru Turnul Sfatului un important om de afaceri din Mediaș, care activează în zona industriei gazelor.

Sportul și ”drobul de sare”

Mediașul are echipe puternice de fotbal și baschet având în vedere susținerea oferită de cele două companii importante. Mutarea sediilor centrale la București ar afecta cu siguranță bunul mers al lucrurilor. Deocamdată, președintele clubului Gaz Metan, Ioan Horoba, nu crede în aceste discuții. ”N-are cum să plece. Dacă de 100 de ani e aici... Pentru mine acesta nu este un subiect. Eu nu mă uit după drobul de sare”, a declarat Horoba.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

24 comentarii

cugetator

Acum 12 ani

au pirdut cel putin 60 /100 din gramada din Cipru ,au furat pentru alti .
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

Miticii ne lasa in fundu’ gol !
Raspunde

ha ha

Acum 12 ani

mergeti dupa oltchim , in Y A K U T I A . trebuie o evidenta , de aceia platim dublu gazul nostrul al dacilor . acum se duce pe conducta in ungaria via austria , noi nu am fost in stare sa tinem socoteala la 5 numere de contoar , am facut 10 registre de evidenta dubla. ha , ha, ha .........
Raspunde

Nu mutării!

Acum 12 ani

Nu-i lăsăm să ne ia gazul din Mediaş. Ieşim tot oraşul în stradă, mergem la Bucureşti! Gunoaie bucureştene!
Raspunde

ha ha

Acum 12 ani

gazul pleaca in ungaria , sa tina blaga evidenta la carei.
Raspunde

Cip cirip cip cip

Acum 12 ani

De vreo doi ani kremlinul face lucrari intense in zona sa de influenta pentru a pune mana pe TOATE sursele de energie si TOATE mijloacele de productie de energie. Ei bine DA, Romania, Ungaria, Bulgaria sunt in sfera de influenta a kremlinului prin largul concurs al Romaniei, Ungariei si al Bulgariei. Mai anul trecut boborul romanesc a pus botul si umarul la inca o lovitura de stat, chestie cu efect pe termen mediu (cel putin un legislativ de 4 ani ) . Suficient ca un biet sediu sa fie mutat la Bucuresti - de acolo kremlinul butoneaza cel mai bine gazele. Nu sariti , n-am spus ca pdl+udmr ar fi fost mai buni. pdl a guvernat si coabitat foarte bine cu TOATE formatiunile politice. Vreau sa zic doar ca boborul romanesc are parte de o clasa politica sub orice critica . Tara are 100% viitorul negru asigurat. La fel si populatia Tarii.
Raspunde

Gogu

Acum 12 ani

Ce facem, mutam Romgaz-ul transilvaniei la Bucuresti, dupa care il dam la rusi.
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

ARDEALUL SI BANATUL INDEPENDENTE!!!!!!!!!! Uitati, cum banii se duc la bucuresti , la miticii...
Raspunde

@ sibian

Acum 12 ani

Esti caraghios, miticule, mai ales ca ai IP de Bucuresti! Adica tu traiesti pe spatele alora, iei salariul de acolo, dar tipi ca din gura de sarpe sa nu mai mearga banii la Bucuresti?! Esti mai prost decat prevede legea!
Raspunde

ajutor

Acum 12 ani

ardeleni singura sansa este independentza de mitici .razbunati ocuparea de 95de ani .cat timp va mai lasatzi batjocoritzi ?desteaptate ardeal
Raspunde

ardeal

Acum 12 ani

@ajutor: ma destept maine la 6:15 , apoi merg la serviciu. tu o mai freci mult pe uscat ?
Raspunde

@ niţă

Acum 12 ani

...\"Aflate la București, companiile vor putea fi mult mai prezente în spațiul internațional\"...şi care ar fi spaţiul ăla în care aceste companii nu sunt cunoscute?...africa, australia, argentina sau poate china?...acolo nici nu e nevoie să fie cunoscute...baliverne de ministru incompetent..
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

salvati Transilvania de cei de la Bucuresti...
Raspunde

Gheo

Acum 12 ani

Micutul intra in dormitorul tatalui sau, exact cand acesta se pregatea sa-si puna un prezervativ. Surprins, tatal incearca sa-si ascunda erectia aplecandu-se si facandu-se ca se uita dupa ceva sub pat. - Ce faci, taticule? intreaba pustiul. - Eeeee? Am vazut un sobolan sub pat. - Si... vrei sa-l omori sau sa-l fu... ?
Raspunde

Medias

Acum 12 ani

Vrem centrul la Bucuresti !
Raspunde

Medias

Acum 12 ani

Mai precis, in sectorul lui Vanghele !!!
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

Cea mai mare frica a MITICILOR, OLTENILOR SI MOLDOVENILOR, NU A ROMANILOR DIN ARDEAL! TRANSILVANIA INDEPENDENTA!
Raspunde

K.Samuel

Acum 12 ani

Mai bine autonomie cu ungurii decat cu jegurile de la Bucuresti...
Raspunde

se va muta

Acum 12 ani

in capul midia insula serpilor.
Raspunde

pentru șogoru k.samuiel

Acum 12 ani

cu miticii a mai fost autonomie, cu boanghenii tăi n-a fost niciodata . hai , la cācat fuga marș !
Raspunde

pentru șogoru k.samuiel

Acum 12 ani

IP: 85.177.137.250 Decimal: 1437698554 Hostname: e177137250.adsl.alicedsl.de ISP: Telefonica Germany Organization: Telefonica Germany
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

Salvati Ardealul de mitici.
Raspunde

DOAR GAZU 1945

Acum 12 ani

DAR CUMS A MUTE GAZUL, SA FURE BUCURESTENII CAT POT FURA DESTUL DIN TOATA TARA ASTA NU MAI TRE SA FURE SI DIN GAZ, URASC BUCURESTENII CARE NE CONDUC TARA!!!!
Raspunde

foc viu

Acum 12 ani

se aplica pactul germano-rus 1941, inparte si conduce , se va face si o societate de inmagazinare a gazelor , se apluca formula ; voi furati vara si noi furam iarna , care pe care , ce prime de paste , iau sindicalistii . Iar noi consumatori sintem furati de ambele societati .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus