Morcovul este o sursă naturală de beta-caroten, substanță care se transformă în ficat în vitamină A. Alte surse naturale de beta-caroten sunt portocalele, caisele, pepenii.
S-a descoperit că beta-carotenul este un factor de protecție (antioxidant) împotrivă cancerului de plămân și împotrivă transformării oricărei celule precanceroase în celulă canceroasă. Această proprietate puternic antioxidantă a beta-carotenului împiedică îmbătrânirea prematură și degenerescenţa maculară survenită cu vârstă, protejând vederea.
Beta-carotenul este un antioxidant ce susține imunitatea naturală, crescând rezistenţa față de infecții dar și față de transformările maligne care pot să apară la nivelul celulelor. Beta-carotenul s-a observat că protejează pereții arteriali și ajută la scăderea colesterolului, fiind foarte benefic în cazul persoanelor cu ateroscleroză.
Beta-carotenul are acțiune protectoare și în cazul ulcerelor gastrice. Morcovul este o sursă bogată de fibre (100 g de morcov conțin 3 g de fibre), de aceea consumul zilnic de morcovi cruzi este un tratament excelent și lipsit de efecte adverse pentru constipație.
Consumul de morcovi reglează tranzitul intestinal și detoxifică intestinele, având un rol protector împotriva cancerului de colon. De asemenea morcovii cruzi și sucul de morcovi ajută la eliminarea paraziților intestinali. În acest scop, se face o cură de 1-2 săptămâni, în care se consumă dimineață, pe stomacul gol, suc de morcovi sau morcovi cruzi, apoi timp de 1,5 ore nu se mai consumă altceva.
Morcovul conține cantități importante de minerale esențiale pentru sănătate. În 100g de morcovi se găsesc 300mg de potasiu, 45 mg de fosfor, 35 mg de sodiu, 30 mg de calciu, 15 mg de magneziu.
Morcovul conține foarte multă vitamină C (9,5 mg în 100 g morcov). Vitamină C protejează capilarele, stimulează imunitatea, crește absorbția fierului, prevenind anemia și are efect anticancerigen, fiind un puternic antioxidant.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 495


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Olguța Crăcănici
Acum 8 ore
Ouțele, tablourile, industria și canalele la Dunăre
Acum 8 ore
Ghita
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
NFilip