Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că nu ştie să existe vreo intenţie din partea unor parlamentari susţinători ai Elenei Udrea să părăsească partidul pentru Mişcarea Populară, arătând că nu ar exista niciun motiv deoarece obiectivele Mişcării Populare şi ale PDL sunt similare. Senatorul PDL Ion Ariton a declarat pentru Turnul Sfatului legat de posibila plecare la Mișcarea Populară că ”în acest moment nu plec din PDL”.
Liderul PDL Vasile Blaga, întrebat fiind dacă a discutat cu parlamentarii posibila plecare a unora din partid a răspuns: "Eu nu ştiu de astfel de intenţie. Cu parlamentarii discutăm în permanenţă, o să organizăm în perioada următoare o discuţie mai lungă cu parlamentarii şi europarlamentarii". El a spus că obiectivele Mişcării Populare sunt similare cu cele ale PDL şi nu crede că există vreun motiv ca vreunul din membrii PDL să se înscrie în această fundaţie. "Am văzut obiectivele Mişcării Populare sunt similare cu cele ale PDL. Nu cred că există vreun motiv pentru care unul dintre colegii noştri să se înscrie în această discuţie, pentru că au cadrul necesar de dezbatere în interiorul partidului", a adăugat Blaga, citat de Mediafax.
Deputatul PDL Elena Udrea a scris, pe blog, că cea mai mare parte a susţinătorilor ei au propus plecarea din partid, dar ea a susţinut rămânerea în formaţiune, precizând că nu există o strategie de rupere a PDL şi adăugând că este utilă, la un moment dat, apropierea de Mişcarea Populară.
Urmăriți-ne pe
Instagram /
Facebook /
YouTube
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Dan
Acum 8 ore
Pieton
Acum 8 ore
Xulescu
Acum 8 ore
Jiji Berbecali
Acum 9 ore
Claus